Preşedintele Nicuşor Dan, la recepţia de Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii: SUA sunt cel mai important aliat şi un partener strategic vital al României

#image_title

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la recepţia de Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii, organizată de Ambasada SUA la Bucureşti, că SUA sunt cel mai important aliat şi un partener strategic vital al României şi România şi Statele Unite au mai multe domenii de cooperare consolidată, iar nucleul Parteneriatului rămâne angajamentul comun pentru securitatea şi prosperitatea comunităţii noastre euroatlantice.

”Sunt onorat să fiu alături de dumneavoastră pentru a sărbători împreună Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii. În numele meu şi al tuturor românilor, îmi face o deosebită plăcere să urez „La mulţi ani!” Statelor Unite ale Americii şi prieteniei româno-americane!”, a transmis preşedintele în cadrul recepţiei.

El a arătat că în acest an, aniversăm 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între ţările noastre şi 28 de ani de când acestea au fost ridicate la nivel de Parteneriat Strategic iar această relaţie specială cu Statele Unite rămâne unul din principalii piloni ai politicii noastre externe.

”Statele Unite sunt cel mai important aliat şi un partener strategic vital al României. România şi Statele Unite au mai multe domenii de cooperare consolidată, iar nucleul Parteneriatului nostru rămâne angajamentul comun pentru securitatea şi prosperitatea comunităţii noastre euroatlantice. Prezenţa trupelor americane în România, alături de trupe Aliate, este dovada vizibilă a acestui angajament din partea Statelor Unite, pentru care ţara noastră şi toţi cetăţenii sunt profund recunoscători. Avem proiecte comune majore în derulare, de la consolidarea apărării antiaeriene la producţia de drone şi muniţie. Acestea reprezintă mai mult decât echipamente şi sisteme, sunt o demonstraţie tangibilă a angajamentului comun pentru apărarea colectivă şi stabilitatea regională”, a subliniat şeful statului.

Nicuşor Dan a mai menţionat că ”suntem conştienţi că securitatea naţională trebuie să pornească de la propriile noastre acţiuni şi contribuţii şi ca atare, vom continua dezvoltarea capacităţilor naţionale de apărare şi dezvoltarea infrastructurii strategice, care să permită desfăşurarea, tranzitul, staţionarea şi găzduirea forţelor Statelor Unite şi ale altor state Aliate pe teritoriul naţional”.

”Poziţia geostrategică a României, la Marea Neagră şi în imediata vecinătate a războiului din Ucraina, ne determină să conştientizăm şi mai acut necesitatea investiţiilor pentru securitatea cetăţenilor noştri. La Summitul NATO de săptămâna trecută, Alianţa a dat un semnal clar privind angajamentul reînnoit pentru o politică de apărare şi descurajare adaptată contextului în care ne găsim”, a afirmat el.

Nicuşor Dan a mai spus că ”România a susţinut abordarea Preşedintelui Trump privind necesitatea creşterii rolului şi a contribuţiei aliaţilor europeni la securitatea euroatlantică comună”.

”Acţiunea noastră comună cu Statele Unite în sprijinul Ucrainei, al Republicii Moldova şi al tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre contribuie la întărirea securităţii regionale şi transatlantice, precum şi la întărirea securităţii României. Într-o lume în care competiţia strategică se intensifică, relaţiile dezvoltate şi testate în timp, parteneriatele bazate pe încredere şi valori comune, cum este Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite, sunt mai importante ca oricând”, a afirmat el.

Potrivit preşedintelui, proiectele comune româno-americane în domeniul energiei nucleare reprezintă un exemplu grăitor al eficienţei acestui Parteneriat.

”Sunt sigur că dezvoltarea proiectelor Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, precum şi cel al centralei de la Doiceşti, care va implementa în premieră mondială o soluţie bazată pe tehnologia reactoarelor modulare mici, vor aduce o contribuţie semnificativă la securitatea energetică regională şi europeană”, a spus şeful statului.

El a precizat că un alt obiectiv strategic al României este aderarea la OCDE, iar sprijinul Statelor Unite este esenţial în eforturile noastre.

 

”Închei reafirmând angajamentul României pentru libertate, democraţie şi pentru o zonă euroatlantică mai puternică, mai sigură şi mai prosperă. La mulţi ani Statelor Unite ale Americii! Happy 4th of July! Happy Independence Day!”, a spus preşedintele în final.

Ilie Bolojan, la Ambasada SUA, de Ziua Independenţei: România şi SUA sunt legate printr-un parteneriat strategic, solid, bazat pe încredere, respect şi obiective comune

Un muncitor a murit din cauza caniculei la stadionul echipei Auxerre