Bogdan Hossu i-a atras atenția lui Bolojan: Măsurile vizează doar lucrătorii și pensionarii, iar fără o distribuţie uniformă, vor creste conflictele sociale

#image_title

Întrebat care au fost revendicările sindicaliştilor la întrevederea cu premierul Ilie Bolojan, Hossu a spus că ceea ce speră (completând că mâine vor veni cu „materialul pregătit””, este că la ora actuală, măsurile globale anunţate miercuri de premier, în coondiţiile în care sindicatele nu ştiu textul legii, ci îl vor primi „cam în două-trei ore”, nu vor fi urmate şi de altele.

„Sperăm ca în etapa actuală, nu vor fi alte măsuri, singurul lucru care va avea efect asupra concedierilor fiind că la rectificarea bugetară insitutţiile nu vor primi bani suplimentari, deci vor trebui să se încadreze în valoarea bugetată până la ora actuală”, a explicat Hossu.

content-image

”Dar este greu de spus, pentru că se va negocia la fiecare ordonator de credite în parte. Însă este clar că la rectificare nu vor primi bani în plus. Adică dacă au 100 de lei în buget, trebuie să se descurce cu 100 de lei. (…). Deci soluţia este ori dau oameni afară, ori recurg la cele cinci zile neplătite, dar asta va fi ca rezultat al discuţiei cu partenerii sociali de pe planul local”, a explicat Hossu.

Despre varianta posibilă ca acele sporuri plafonate să fie trecute pe salarii sau pe alte variante de sporuri, Hossu a spus că pe salarii „nu pot trece, pentru că legea de salarizare bugetară nu permite acest lucru”.

”Singurul lucru pe care i l-am semnalat şi noi premierului este faptul că anumite instituţii bugetare jonglează cu interpretarea legii din punct de vedere al sporului, adică legea se referă numai la sporul de condiţii vătămătoare, dar mai sunt şi alte sporuri care s-au inventat”, a explicat Hossu.

Întrebat dacă poate da exemple şi de alte sporuri despre care s-a discutat la întâlnirea cu Ilie Bolojan, Hossu a spus că nu s-a discutat „punctual” despre acest lucru

”În principal, ce am discutat este că trebuie structurat dialogul şi convocat Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, pentru că textul pe care, practic, îţi asumă răspunderea Guvernul trebuie să îl avem şi noi, se finalizează acum, ni s-a spus, la Ministerul de Finanţe, şi îl vom primi imediat ce se finalizează”, a precizat Hossu.

”I-am atras atenţia domnului premier că măsurile sunt focalizate numai către lucrători şi către pensionari şi că, în condiţiile actuale, neexistând o distribuţie uniformă a efortului de strângere a curelei, vom avea, ei, în principal, noi, din punct de vedere organizatoric, mari probleme, pentru că vor fi conflicte sociale deschise din ce în ce mai multe”, a avertizat Bogdan Hossu.

Întrebat despre scăderea pragului de la care vor fi plătite contribuţiile la sănătate, în cazul pensionarilor, de la 4.000, la 3.000 de lei, Hossu a răspuns că acest prag a fost stabilit „pur contabil”.

„Este pur contabil, dacă mă întrebaţi pe mine, pentru că au constatat că numărul de contribuabuli era prea mic şi, ca să mărească numărul, au coborât pragul”, a explicat Hossu.

La consultările de joi, de la Palatul Victoria, reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor au discutat despre măsurile pregătite de Guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea veniturilor, precum şi despre impactul social şi economic al acestora.

Premierul Ilie Bolojan a precizat că propunerile reprezentanţilor sindicali vor fi analizate, iar în măsura în care va fi posibil, vor fi incluse în pachetul de măsuri guvernamentale.

content-image

Miercuri, premierul Ilie Bolojan a anuntat că primul pachet de măsuri va fi adoptat prin asumarea răspunderii până săptămâna viitoare şi că vor reaşeza TVA la 2 cote – cota de 11% şi cota de 21%, cota redusă urmând să rămână la medicamente, alimente, apă, lemne de foc, energie termică.

„Vom reaşeza taxa pe valoare adăugată la două cote. Astăzi avem trei cote, de 5, de 11 şi de 19%. Cele două cote la care propunem reaşezarea sunt cota de 11% şi cota de 21%. La cota redusă vor rămâne, aşa cum a fost şi până acum, medicamentele, alimentele, serviciile publice de apă şi canalizare, apa pentru irigaţii, cărţile, lemnele de foc şi energia termică. Propunem de asemenea ca şi industria Horeca să rămână la acest nivel”, a anunţat şeful Executivului.

Bolojan a arătat că acest lucru se va face în aşa fel încât în luna octombrie să se facă o analiză din care să rezulte dacă ne-au crescut încasările din această zonă. „Dacă ele nu vor creşte în urma măsurilor care vor fi luate, atunci cu siguranţă şi această industrie are şanse mari ca de la sfârşitul anului să intre la cota ridicată. Toate celelalte componente vor fi această cota de 21%”, a precizat el.

„E o creştere de bază de 10% care se propune pentru băuturile alcoolice, pentru combustibil. La combustibil, la motorină, va funcţiona o schemă de restituire parţială a acestei creşteri către companiile care asigură transportul în România, în aşa fel încât acest şoc să fie parţial atenuat. De asemenea, va creşte şi acciza pentru ţigări”, a anunţat premierul.

Potrivit premierului, un al treilea element important este creşterea numărului de contributori la Casa Naţională de Sănătate, în condiţiile în care în prezent, sunt puţin peste 6 milioane de contributori şi peste 16 milioane de beneficiari.

„Practic, nu avem cum, cu aceste dezechilibre totale, să asigurăm salarizare bună în sănătate, condiţii foarte bune pentru pacienţi, investiţii importante. Prin urmare, măsurile propuse urmăresc creşterea numărului de contributori. Ele înseamnă două direcţii:; aplicarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la pensiile mari de peste 3.000 de lei şi eliminarea unor excepţii, în aşa fel încât să creştem numărul de contribuabili de la puţin peste 6 milioane la peste 8 milioane de contribuabili şi măcar jumătate, nu o treime din beneficiari, să contribuie la acest lucru”, a subliniat premierul.

El a menţionat că, spre exemplu, „la o pensie de 4.000 de lei se va plăti 10% pe diferenţa dintre 4.000 şi 3.000, deci 10% pe 1.000, adică 100 de lei”.

content-image

Potrivit premierului, a doua etapă a aplicării măsurilor fiscale vizează completări care ţin de câteva elemente foarte importante legate de pensiile speciale, jalon din PNRR, reforma companiilor de stat şi reducerea subvenţiilor, precum şi reanalizarea unor sporuri aplicate în cascadă, completări care ar urma să fie făcute până la sfârşitul lunii iulie. Bolojan spune că pachetul doi ar putea fi aprobat tot prin asumarea răspunderii, în această perioadă, dacă nu, în toamnă. „Cu cât îl adoptăm mai repede, cu atât este mai bine pentru România”, a punctat Bolojan.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Breaking – S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională 2025: 83,1% dintre elevi au trecut examenul

Accident sălbatic pe Transfăgărășan: Un motociclist a fost ucis de un urs, care l-a atacat și l-a tras spre lacul Vidraru