Miruță, despre directorul Salrom căruia i s-a mărit salariul după incidentul de la Praid: Ar putea fi demis până la finalizarea constatării prejudiciului

#image_title

În ceea ce îl privește pe directorul Salrom, care a primit o mărire substanțială de salariu, chiar după incidentul de la Salina Praid, Miruță a precizat că acesta poate fi demis doar de Consiliul de Administrație și că, dacă nu va pleca de bunăvoie până la schimbarea membrilor, va fi demis de noul Consiliu.

Prin decizia Adunării Generale a Acționarilor, indemnizația acestuia a crescut de la 32.000 de lei la 38.000 de lei.

„În cazul Salrom, există posibilitatea ca directorul să fie demis și până la finalizarea constatării prejudiciului, însă varianta sigură este noul Consiliu de Administrație, a precizat Miruță, asta în cazul în care directorul nu pleacă de bună voie până atunci.

„Salrom are profit, nu e pe pierdere. Salrom are bani, e o decizie pe care managementul a luat-o…au desconsiderat acest risc, nu au fost preocupați să prevină”, a acuzat Radu Miruță, care a adăugat că toate aceste constatări privind dezastrul de la Praid din raportul Corpului de Control al premierului au fost trimise către DNA.

Directorul SALROM a primit o mărire substanțială de salariu, chiar după incidentul de la Salina Praid. Prin decizia Adunării Generale a Acționarilor, indemnizația acestuia a crescut de la 32.000 de lei la 38.000 de lei, potrivit ministrului Economiei, Radu Miruță.

Acesta recunoaște că ministerul pe care îl conduce, de foarte puțină vreme, este unul în care șefii câștigă foarte mulți bani.

„Ministerul Economiei este acel minister cu foarte multe companii de stat. Cu foarte multe sinecuri. A doua sau a treia zi, după ce s-a întâmplat tragedia de la Praid, când întreaga Românie era un pic și îngrijorată, erau acolo forțe ale statului român care încercau să limiteze impactul.

Directorului SALROM i s-a mărit salariul. 38.000 de lei de la 32.000. Pe 28 mai 2025. Adunarea Generală a Acționarilor a decis mărirea acestei indemnizații. Doar bucata fixă, că mai au și o bucată variabilă”, a spus ministrul Miruță.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Accident pe E70: Două TIR-uri implicate, trafic blocat

ONU cere sancțiuni economice: Statele lumii, îndemnate să oprească comerțul cu Israelul