„Evoluția acestor raporturi în perioada postdecembristă a fost marcată, într-o primă etapă, de consolidarea independenței puterii judecătorești, printr-o amenajare legislativă care a lărgit treptat atribuțiile C.S.M. și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, reducând în mod corespunzător atribuțiile puterii executive în legătură cu sistemul judiciar.
Într-o a doua etapă, s-a produs un dezechilibru major prin monopolizarea, de către C.S.M. și Î.C.C.J., a atribuțiilor care ar fi trebuit să rămână în competența Președintelui sau în cea a Ministrului Justiției.
Sub pretextul că aceste atribuții ar fi permis amestecul politicului în sistemul judiciar, au fost rupte legăturile firești cu celelalte două puteri, fără de care nu este posibilă ponderarea reciprocă, element esențial al principiului separației puterilor în stat.
Două exemple dau seama de acest dezechilibru. Președintelui i-a fost retrasă atribuția de a numi magistrați în funcții de conducere, iar ministrului justiției nu i-a mai rămas nicio posibilitate de a tempera abuzurile privind pensiile și salariile magistraților”, afirmă Stoica.
Urmarea acestui dezechilibru, precizează el, este paradoxală: în prezent este mai vizibilă influența justiției în lumea politică, decât influența politicului în lumea justiției. Și mai grav, există suspiciunea că au fost create rețele subterane care folosesc aceste două influențe pentru promovarea unor interese nelegitime.
„Distinctă, dar corelată cu reforma justiției, este problema procedurii de selecție a candidaților pentru numirea judecătorilor la Curtea Constituțională. În Legea fundamentală s-a optat pentru soluția numirii acestora pe bază politică.
Fără a modifica această normă constituțională, este posibilă amendarea Legii de funcționare a C.C.R., astfel încât Președintele, Senatul și Camera Deputaților să selecteze și apoi să numească judecătorii constituționali pe baza unei preselecții făcute de o comisie alcătuită din cei mai reputați juriști, acreditați de mediul academic și de organismele de conducere ale profesiilor juridice.
S-ar realiza astfel compatibilitatea dintre orientările doctrinare ale candidaților, fidelitatea față de valorile constituționale, mai presus de aceste orientări, și exigența impusă de Constituție ca aceștia să aibă o înaltă competență profesională”, explică Valeriu Stoica.
