Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, cele şase persoane au fost trimise în judecată pentru trafic de produse sau substanţe toxice, neluarea măsurilor de eliminare totală a deşeurilor şi producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării.
“În fapt, s-a reţinut că în perioada 12.05.2024-17.09.2024, inculpatul (…), în calitate de administrator al unei fitofarmacii, a achiziţionat multiple produse de protecţia plantelor care fac parte din grupa I de toxicitate ‘Produse extrem de toxice, care conţin, substanţă activă cu doza medie letală (DL 50), până la 50 mg/kg corp’, precum şi produse de protecţia plantelor neomologate pe teritoriul României, fără drept, cu scopul de a le revinde, fracţionat, în mod ilegal, în pieţele din judeţul Buzău, producătorilor agricoli”, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, potrivit Agerpres.
Anchetatorii arată că administratorul împreună cu alte persoane angajate în cadrul societăţii ar fi fracţionat produsele, fără a lua măsuri de eliminare a preparatelor periculoase.
“Împreună cu ceilalţi inculpaţi, angajaţi ai societăţii pe care o administra, a procedat la fracţionarea produselor de protecţia plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării şi nu au luat măsurile necesare pentru eliminarea totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, depozitându-le în amplasamente neautorizate”, informează unitatea de parchet.