Putin îi spune la telefon lui Trump că Rusia ”nu va renunţa la obiectivele sale” în Războiul din Ucraina şi că vrea ”să continue negocierile”

#image_title

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus joi omologului său american Donald Trump, cu care a purtat o convorbire la telefon de aproximativ o oră, că Rusia ”nu va renunţa la obiectivele sale” în Războiul din Ucraina, potrivit consilierului rus diplomatic Iuri Uşakov, relatează AFP.

Aceste obiective sunt ”eliminarea cauzelor profunde binecunoscute care au condus la situaţia actuală”.

”Preşedintele nostru a declarat de asemenea că Rusia îşi va continua obiectivele, şi anume eliminarea cauzelor profunde bnecunoscute care au condus la situaţia actuală”, a declarat consilierul diplomatic al preşedintelui rusm Iuri Uşakov.

Iuri Uşakov a declarat în faţa mai multor jurnalişti că Vladimir Putin a ”subliniat voinţa părţii ruse de a continua procesul de negociere” început la Istanbul, unde au avut loc două runde de negocieri directe ruso-ucrainene, cu rezultate slabe.

KREMLIN: UN APEL ”SINCER”

La 2 iunie, negocieri au avut loc între Kiev şi Moscova în Turcia.

Cele două ţări au convenit un schimb de prizonieri, însă nu au ajuns la un armistiţiu.

În această întâlnire, Rusia a transmis Kievului un memorandum cu cereri  ruse în vederea unui armistiţiu, nişte cereri maximaliste.

În acest document, Moscova cere o retragere a armatei ucrainene din regiunile ucrainene ocupate parţial de către armata rusă şi a căror anexate a fost revendicată de către Vladimir Putin în septembrie 2022 – Doneţk, Lugans, Herson şi Zaporojie.

Această întâlnire era a doua rundă de negocieri, după o primă rundă la jumătatea lui mai, tot la Istanbul.

Această convorbire telefonică – pe care partea rusă a catalogat-o drept ”sinceră” – este a şasea sicuţie la telefon între Vladimir Putin şi Donald trump, după întoarcerea miliardarului republican la Casa Albă.

Ea intervine după ce Statele Unite au suspendat livrarea a sute de arme Ucrainei.

Acest subiect nu a fost abordat de către Vladimir Putin şi Donald Trump la telefon.

Statele Unite au luat această decizie ”pentru a pune interesele Americii mai întâi, în urma unei treceri în revistă, a Departamentului Apărării, a ajutorului militar al naţiunii noastre acordat altor ţări în întreaga lume”, potrivit Casei Albe.

Până în prezent, în pofida unei relaţii conflictuale cu Kievul, Guvernul lui Donald Trump continua, cel puţinîn mod parţial, să trimită ajutorul militar iniţiat în timpul preşedinţiei lui Joe Biden.

În mandatul lui Joe Biden, Statele Unite au furnizat Kievului ajutoare militare în valoare de peste 60 de miliarde de dolari.

Un apel telefonic între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său american era ”în pregătire” şi ar putea avea loc vineri, a declarat AFP un oficial ucrainean de rang înalt.

”O conversaţie este în curs de pregătire. Noi sperăm să aibă loc vineti, dar totul depinde de agenda celor doi preşedinţi”, a anunţat această sursă sun protecţia anonimatului.

Donald Trump şi Vladimir Putin au discutat la telefon de cinci ori de la întoarcerea la Casa Albă a preşedintelui american, în ianuarie, care are ambiţia să pună capăt Războiului din Ucraina cât mai rapid posibil.

La ultima lor convorbire, la 14 iunie, Vladimir Putin i-a spus lui Donald Trump că este pregătit de o nouă rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina.

Nicio dată nu a fost însă anunţată de atunci de către Kiev.

Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat atunci şi dspre Războiul între Israel şi Iran.

Marţi, preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat la telefon cu Vladimir Putin – pentru prima oară din 2022 -, rupând astfel şi mai mult politica de izolare a liderului de la Kremlin promovată de către europeni.

Hagi, ultim omagiu pentru Mihai Leu: ‘Ne-am luat rămas bun de la un mare campion’. Zi de doliu în Hunedoara

Asociaţia Pro Infrastructură: Vrem dublu parapet central de beton pe autostrăzi şi drumuri expres / Poate opri pătrunderea pe contrasens a vehiculelor grele