Gest șocant în Capitală: Un șofer a călcat intenționat cu mașina, pe picior, un polițist local

#image_title

Potrivit Direcției Generale de Poliție Locală a Municipiului București, polițiștii locali interveneau pe șoseaua Mihai Bravu pentru deblocarea benzii unu de circulație rutieră.

La intersecția cu Bulevardul Pache Protopopescu, aceștia au găsit un șofer staționat ilegal pe trotuar care a refuzat să părăsească zona.

„La încercarea de documentare a faptei, conducătorul auto a trecut intenționat cu roata peste piciorul unui polițist local din cadrul Serviciului Ordine Publică”, anunță DGPL București, potrivit Mediafax.

La fața locului s-au deplasat forțe suplimentare care au procedat la imobilizarea șoferului și s-a solicitat prezența organelor competente de soluționarea cauzei.

Polițistului local i s-au acordat îngrijiri medicale de către un echipaj de urgență.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Autoritatea din Comunicaţii anunţă că, din 7 iulie, vom fi mai protejaţi în faţa apelurilor înşelătoare care folosesc date de identificare false, făcute în numele unor instituţii publice, bănci sau companii

VIDEO Cătălin Predoiu și Bogdan Despescu au descins la malul mării: Ședință de urgență cu toate structurile MAI