Simona Halep despre cel mai mare regret al carierei sale: “Mi-aş fi dorit foarte mult…” / Cum a trăit fostul lider WTA competiţiile sportivilor tricolori: “A fost o emoţie ca şi cum aş fi participat şi eu”

Fostul lider WTA, Simona Halep, a declarat, vineri, că regretul său cel mai mare este că nu a reuşit să câştige aurul olimpic. Ea a precizat că şi-ar fi dorit mult să participe la Jocurile Olimpice.

Halep a fost prezentă, vineri, la premierea medaliaţilor olimpici tricolori de către Ion Ţiriac.

Întrebată dacă pentru ea rămâne cel mai mare regret faptul că nu a câştigat aurul olimpic, Halep a răspuns: „Da. În primul rând rămâne un regret că nu am putut participa la Jocurile Olimpice. Mi-aş fi dorit foarte mult să fiu la Jocurile Olimpice, dar am fost în 2012 la Londra şi mi-a plăcut tare mult. Este cu adevărat un sentiment diferit să joci Olimpiada. Am mai jucat Fed Cup, am fost foarte aproape de o finală, dar totuşi nu se compară cu o Olimpiadă. De aceea, vreau să îi felicit pe toţi cei care sunt prezenţi aici pentru că ştiu cât de grea e munca din spatele Olimpiadei şi mai ales că presiunea este enormă ştiind că patru ani te antrenezi pentru un moment. Dar au fost capabili, puternici să câştige medalii pentru România”.

Ea a vorbit şi despre cum a trăit competiţiile românilor de la JO 2024: “Mă bucur tot timpul când sportivii câştigă pentru că ştiu ce înseamnă şi ştiu cât de multă muncă este în spate, cât de multe emoţii, stres, presiune, tensiune şi îi apreciez din tot sufletul şi îi felicit încă o dată. La canotaj mă simţeam un pic relaxată pentru că ştiam că fetele sunt puternice şi au mai câştigat medalii, iar la David acolo a fost acolo pe ultimul metru, ultimul moment, dar a fost o emoţie ca şi cum aş fi participat şi eu la acea cursă”.

Medaliaţii tricolori de la Jocurile Olimpice de la Paris au fost premiaţi, vineri, de Fundaţia Ion Ţiriac, sportivii primind maşini şi medalii de aur.

 

Legiştii au identificat ”trei deficite semnificative în acordarea îngrijirilor” în cazul pacientului de la Spitalul Pantelimon: Probabilitatea ca decesul să se fi produs în momentul la care s-a produs din cauza scăderii dozei de noradrenalină – peste 99%

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului: Jumătate din rezultatele aparatelor DrugTest au fost greşite / Organizaţia cere oprirea risipei banilor publici pe astfel de aparate / Precizările Poliţiei Române