În urma anchetelor publicate de G4Media și Info Sud-Est, ministrul Alexandru Nazare a anunțat că trimite „de urgență” corpul de control în Vama Constanța. Controlul Ministerului de Finanțe durează deja de aproape două săptămâni și va continua.
Investigațiile publicațiilor respective au reușit să confirme din mai multe surse că afirmațiile, cel puțin cele referitoare la Vama Constanța, rețelele și schemele explicate în scrisoare, sunt reale, iar aspectele semnalate de angajați se petrec întocmai.
Într-o scrisoare deschisă transmisă redacției în 3 iulie, avertizorii, care și-au spus „Grupul vameșilor care s-au săturat”, susțin că Vama Constanța, Vama Prahova, Vama Cluj și Vama Bihor” sunt cele patru puncte cu gradul maxim de corupție, prin care se destabilizează bugetul României și care generează evaziune de peste 5 miliarde de RON anual, vama devenind epicentrul corupției, traficului de influență și paravanul rețelelor infracționale transfrontaliere”.
Avertizorii acuză că Vama Constanța favorizează zeci de companii românești de tip fantomă, cu acționariat românesc și/sau străin, în special italian, implicate în toate schemele de evaziune posibile, oferindu-le acces la informații secretizate, la infrastructura Oil Terminal Constanța și ajutându-le constant prin diminuarea controalelor vamale, se arată în scrisoare.
Multe dintre aceste firme autohtone, dar și altele înregistrate în Turcia, Emiratele Arabe Unite, Elveția sau Marea Britanie, folosesc capacități mari de depozitare și manipulare, redirecționând carburanți spre jucători de tip fantomă din județele Prahova, Cluj sau Bihor, mai spun avertizorii.
„Mai grav, unele companii, folosind aceeași rețetă ca în cazul containerelor cu marfă iraniană, au introdus în antrepozitul vamal al terminalului nave cu motorină de proveniență rusească – supusă embargoului – „albită” prin transbordări în apele internaționale sau în porturi intermediare, precum Turcia și Egipt. Cu complicitatea vămii Constanța, documentele de origine, de import și de transport, falsificate, au fost acceptate, iar combustibilul a fost amestecat cu motorină cu origine acceptată pe piețele UE și pe piața ucraineană, pentru a trece verificările de origine și de calitate”, se arată în scrisoare.
Angajații spun că o parte din motorina „albită” care ajunge în Prahova, Cluj și Bihor este controlată apoi de „rețele evazioniste autohtone, companii de tip fantomă cu acționariat străin sau personaje „săgeți” interpuse”:
Carburantul este introdus în circuitul comercial fără plata TVA, cauzând pierderi bugetare de peste 5 miliarde de lei anual, iar acest lucru se realizează cu un „suport” constant al autorităților vamale din Constanța, Prahova, Cluj și Bihor”.
În scrisoare se vorbește și despre „sute de cisterne, declarate goale, cu destinația Ucraina”, despre care avertizorii spun că se întorc lunar în România „pline cu motorină achiziționată din Ucraina, „reușind” cu sprijinul mafiei din vamă să evite orice control și plata oricărei taxe”.
Acestea descarcă combustibilul în depozite ilegale din Bihor, Cluj sau Prahova din care se aprovizionează piața neagră de carburanți, mai semnalează aceștia, care acuză conducerea Autorității Vamale Române că „nu vrea să acționeze pentru eliminarea acestor surse de evaziune fiscală, fiind deja părtașă la extinderea acestui fenomen, în anumite județe existând deja adevărate „familii” compuse din evazioniști și conducerea autorităților vamale județene”.
Din mai multe surse, G4Media și ISE au confirmat de-a lungul documentărilor existența unor rețele de influență care se întinde de la AVR către vămi, cu precădere Vama Constanța, menționate și în scrisoarea citată.
Avertizorii vorbesc despre un „lanț infracțional” de distribuție a carburanților și explică fenomenul de „evaporare” a taxelor, dar și cum acest fenomen este posibil din cauza „cumetriilor care s-au dezvoltat în jurul clanurilor evazioniste”:
„Regionalele vamale sunt responsabile de emiterea atestatelor de destinatar inregistrat si comerciant angro fara depozitare, astfel, in jurul acestora, s-au dezvoltat lanturi infractionale de distributie a carburantilor. Aceste lanturi sunt responsabile pentru evaporarea a sute de milioane de euro, prin metoda „missing trader” sau „suveica”, bani care ar trebui sa ajunga la bugetul de stat ca acciza si TVA.
Acordarea atestatelor este „recompensata” constant de catre evazionisti, firmele atestate disparand periodic si fiind inlocuite cu altele noi. Miliarde de euro dispar anual din bugetul statului, în timp ce autoritățile vamale mimează interesul și evită măsuri concrete, cum ar fi adaptarea legislației, reforma autorității vamale și a administrației fiscale, întărirea pârghiilor de prevenție și control, dar mai ales eliminarea din sistem a „cumetriilor” care s-au dezvoltat în jurul clanurilor evazioniste”, se arată în scrisoare.
Avertizorii mai susțin că două dintre măsurile urgente care trebuie implementate și care ar da puteri sporite instituțiilor de control ale statului sunt digitalizarea ANAF și adaptarea legislației la Spațiul Schengen.