Un nou eveniment cu tema “Dezvoltare regională şi finanţare pentru IMM-uri în Bucureşti-Ilfov”, a avut loc miercuri, la Palatul CCIB, fiind organizat în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI), cu scopul de a informa antreprenorii din regiune cu privire la cele mai relevante surse de finanţare disponibile şi instrumente digitale de sprijin, informează un comunicat al CCIB.
“În ultimii ani, am observat o schimbare de paradigmă: antreprenorii români devin din ce în ce mai pro-activi, mai interesaţi de inovare, digitalizare şi de integrarea bunelor practici internaţionale. Cu toate acestea, decalajele de competitivitate faţă de economiile mai avansate persistă. Din acest motiv, oportunităţile de finanţare europeană şi naţională reprezintă o şansă reală de progres, o şansă pe care nu ne putem permite să o ratăm”, a spus Iuliu Stocklosa, în preambulul semnării protocolului de colaborare cu ADRBI.
“Pentru a utiliza banii alocaţi mediului de afaceri, trebuie să fim pregătiţi pentru implementare, să cunoaştem mai bine comunitatea de business. Acesta este motivul pentru care astăzi oficializăm parteneriatul cu Camera Bucureşti. Clădim în continuare pe o bază solidă, construită în ani de colaborare constantă”, a afirmat Dan Nicula, directorul general al ADRBI.
Acesta a lansat comunităţii de business invitaţia de a participa, din septembrie, la atelierele de descoperire antreprenorială şi de a contribui la identificarea problemelor care trebuie tratate prin Ghiduri şi la definitivarea apelurilor de proiecte aflate în pregătire.
În cadrul evenimentului, Simona Curpăn, şef Serviciu Promovare Regională în cadrul ADRBI, a făcut o prezentare extinsă a noului site www.regiobucuresti-ilfov.ro, portal dedicat Programului Regional 2021-2027, cu accent pe informaţiile referitoare la priorităţile de finanţare din regiune şi la apelurile de proiecte, îndeosebi la cele deschise şi aflate în pregătire, dedicate inovării, transferului tehnologic, digitalizării şi creşterii competitivităţii companiilor.
Cu acest prilej, Laurenţiu Gagu a vorbit despre platforma oportunitati-ue.gov.ro operată de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), furnizând informaţii deosebit de utile cu privire la principalele programe de finanţare disponibile, apelurile active în cadrul acestora, evenimentele de informare în pregătire, proiecte implementate cu succes pe diverse axe de finanţare. Pe acest portal, antreprenorii au posibilitatea de a identifica uşor potenţiali parteneri de proiect, din ţară, dar şi din străinătate.
Darius Vodă, director din Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), a vorbit despre immmentor.ro, platformă unde antreprenorii au acces la toate informaţiile relevante pentru a-şi dezvolta compania, de la ghiduri pentru cei aflaţi la început de drum, soluţii de finanţare pentru IMM-uri, legislaţie aplicabilă şi până la informaţii cu privire la instituţiile competente cu care companiile pot interacţiona. Pe platformă funcţionează şi un marketplace, unde antreprenorii interesaţi îşi pot crea cont pentru a găsi potenţiali parteneri de afaceri, clienţi sau furnizori.
Evenimentele interactive organizate de CCIB permite reprezentanţilor mediului de afaceri să intre în dialog cu autorităţile şi specialiştii, pe teme economice de interes.