Sinner l-a învins pe Shelton şi este în semifinale la Wimbledon

#image_title

Numărul unu mondial, Jannik Sinner, a înlăturat orice îndoială cu privire la accidentarea la cot şi a ajuns, miercuri, pentru a doua oară în semifinalele de la Wimbledon, învingându-l pe americanul Ben Shelton, cap de serie numărul 10.

O partidă intensă, disputată pe un teren umed, s-a decis la limită, italianul Sinner profitând de ocaziile care i s-au ivit şi impunându-se cu 7-6(2), 6-4, 6-4.

„Sunt foarte, foarte mulţumit de prestaţia de astăzi” a declarat Sinner în interviul acordat pe teren. „Este foarte dificil să joci împotriva lui. Ai şanse, dar el serveşte foarte bine, aşa cum am văzut în ultimul game. Per ansamblu, jucăm din ce în ce mai des unul împotriva celuilalt, ne cunoaştem puţin mai bine şi abia aştept să mai avem parte de astfel de meciuri.”

Sinner îl va înfrunta pe Novak Djokovici, de şapte ori câştigător al titlului la Wimbledon, sau pe Flavio Cobolli în semifinale, vineri.

 

Caraş-Severin: Doi bărbaţi reţinuţi pentru că deţineau ilegal arme şi muniţie/ 4 percheziţii domiciliare

Rețea cu vedete ‘sub acoperire’: Escrocherii în call center-uri din București și Brașov, cu ținte internaționale