Teheranul anunţă arestarea lui Lennart Monterlos, tânărul ciclist franco-german dispărut din 16 iunie

#image_title

Ministrul iranian al afacerilor externe Abbas Araghchi a declarat joi, într-un interviu pentru la Le Monde, că autorităţile ţării l-au reţinut pe Lennart Monterlos, tânărul ciclist de 18 ani dat dispărut de pe 16 iunie, pentru „comiterea unei infracţiuni”.

„A fost arestat pentru comiterea unei infracţiuni, iar Ambasada Franţei a fost informată oficial cu privire la situaţia sa”, a precizat şeful diplomaţiei de la Teheran.

„Suntem în contact cu autorităţile iraniene cu privire la situaţia cetăţeanului nostru”, a reacţionat Quai d’Orsay imediat după aceea. „Suntem, de asemenea, în legătură cu familia. Nu facem alte comentarii cu privire la un caz care pune în pericol siguranţa unuia dintre cetăţenii noştri. Reiterăm apelul nostru către toţi cetăţenii francezi de a nu se deplasa în Iran”, a transmis MAE francez.

La rândul său, prim-ministrul François Bayrou a cerut Teheranului să nu „persecute persoane nevinovate”.

O sursă diplomatică confirmase duminică pentru AFP dispariţia lui Lennart Monterlos, după ce un anunţ de căutare a circulat pe reţelele sociale, în special pe Instagram, deşi ulterior a fost retras.

Lennart Monterlos, un tânăr franco-german, nu a mai dat niciun semn de viaţă celor apropiaţi din 16 iunie, după ce plecase cu câteva săptămâni mai devreme din Franţa, cu bicicleta, pentru a ajunge în Japonia. O călătorie de „35.000 de kilometri”, prin „35 de ţări”, pe care ciclistul voia să o termine în „400 de zile”.

Pe 12 iunie, el explica într-un videoclip că trecerea sa prin Iran a făcut „obiectul unor dezbateri aprinse” cu cei din jurul său, care descriau „o ţară periculoasă”. O avertizare pe care tânărul absolvent de bacalaureat a ignorat-o, invocând vremea însorită, arhitectura şi bogăţia culturală a ţării.

ALŢI DOI FRANCEZI SUNT REŢINUŢI

Alţi doi francezi, Cécile Kohler şi Jacques Paris, acuzaţi de spionaj pentru Israel, sunt reţinuţi în Iran şi riscă pedeapsa cu moartea. Profesoara de literatură în vârstă de 40 de ani, originară din estul Franţei, şi partenerul ei, Jacques Paris, în vârstă de 72 de ani, au fost arestaţi pe 7 mai 2022, în ultima zi a unei călătorii turistice în Iran.

„Procedurile juridice din dosarul lor, în funcţie de infracţiunea pe care au comis-o, sunt desfăşurate în conformitate cu legile în vigoare în Iran”, a asigurat Abbas Araghchi în interviul acordat Le Monde.

„Contactele consulare au fost, de asemenea, stabilite în conformitate cu normele şi prin canalele diplomatice cu aceste două persoane”, a adăugat el, subliniind că, la 1 iulie, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Franţei a putut să le facă o vizită.

Autorităţile franceze continuă să denunţe aceste detenţii pe care le consideră arbitrare şi acuză Teheranul că reţine aceste persoane „ca ostatici” în condiţii „nedemne, asimilabile torturii”.

Iga Swiatek, adversara Amandei Anisimova în finala de la Wimbledon 2025

Mercato: La un an după ce a plecat din Serie A, Ciro Immobile părăseşte Beşiktaş şi semnează cu Bologna