Mii de persoane sunt aşteptate vineri la Srebrenica pentru a comemora genocidul comis în urmă cu treizeci de ani de forţele sârbilor bosniaci, unul dintre cele mai grave masacre comise pe teritoriul european de la al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
Srebrenica a fost cel mai sângeros episod al conflictului intercomunitar bosniac (1992-1995), care a cuprins această fostă republică iugoslavă după proclamarea independenţei sale, dorită de bosniaci (musulmani) şi croaţi (catolici), dar respinsă de sârbi (ortodocşi).
Asediată timp de mai bine de trei ani, enclava Srebrenica din estul Bosniei, aproape de frontiera cu Serbia, deşi proclamată „zonă protejată” de către Organizaţia Naţiunilor Unite, a fost atacată în iulie 1995 de către forţele sârbo-bosniace ale generalului Ratko Mladic.
În decurs de câteva zile, aproximativ 8 000 de bărbaţi şi adolescenţi bosniaci au fost executaţi, trupurile lor fiind aruncate în zeci de gropi comune. Până în prezent, rămăşiţele a peste 80% dintre victime au fost găsite şi îngropate.
În încercarea de a ascunde gravitatea crimelor, autorităţile sârbo-bosniace au organizat operaţiuni de mutare a cadavrelor, care erau adesea „mărunţite” de utilaje grele şi transportate în mai multe municipalităţi fictive „secundare”, potrivit experţilor.
„Căutăm încă puţin sub 1 000 de victime”, a declarat Emza Fazlic, purtătoarea de cuvânt a Institutului bosniac pentru persoane dispărute.
– Durere –
“Timp de treizeci de ani am purtat durerea în sufletele noastre. Copiii noştri au fost ucişi nevinovaţi în zona protejată de ONU. Europa şi lumea au privit în tăcere cum copiii noştri erau ucişi”, explică Munira Subasic, preşedinta principalei asociaţii a mamelor din Srebrenica, al cărei soţ Hilmo şi fiu Nermin, în vârstă de 17 ani, au fost ucişi.
Vineri, supravieţuitorii şi familiile vor înmormânta şapte victime în timpul comemorărilor de la Centrul Memorial Srebrenica-Potocari, inclusiv doi tineri care aveau 19 ani la momentul masacrului şi o femeie care avea 67 de ani.
Familiile acestora au aşteptat mai mulţi ani pentru a le înmormânta, în speranţa că vor fi găsite şi alte rămăşiţe.
„Din păcate, rămăşiţele celor mai multe dintre aceste victime sunt incomplete, în unele cazuri există doar unul sau două oase”, a explicat Fazlic, adăugând că aproximativ o sută de femei, dintre care 80 sunt încă căutate, au fost de asemenea ucise în masacru.
Mevlida Omerovic a decis să nu mai aştepte şi a acceptat înmormântarea rămăşiţelor soţului său, Hasib, ucis la vârsta de 33 de ani, probabil la Petkovci, la aproximativ 60 de kilometri nord de Srebrenica.
Acesta este unul dintre cele cinci locuri în care au avut loc execuţii în masă în timpul masacrului, singurul episod din conflictul bosniac clasificat drept genocid de către justiţia internaţională. Aproximativ o mie de persoane au fost transportate acolo, închise într-o şcoală şi apoi executate.
“Fratele său a fost găsit şi îngropat acum zece ani. Au trecut 30 de ani şi nu mai am ce să aştept”, explică doamna Omerovic, în vârstă de 55 de ani, care doreşte să poată vizita mormântul soţului ei împreună cu copiii ei. Chiar dacă sicriul va conţine doar maxilarul lui Hasib.
Foştii lideri politici şi militari ai sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic şi Ratko Mladic, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă de justiţia internaţională pentru crime de război şi genocid. Dar gravitatea acestei crime continuă să fie relativizată de mulţi lideri politici sârbi, atât în Bosnia, cât şi în Serbia.
„Sârbii nu au comis genocid în Srebrenica şi acest lucru nu s-a întâmplat”, a declarat Milorad Dodik, preşedintele entităţii sârbilor bosniaci, la începutul lunii iulie.
Adunarea Generală a ONU a stabilit o Zi internaţională de comemorare a genocidului de la Srebrenica la 11 iulie 2024, în ciuda furiei Serbiei.
Pentru familii şi supravieţuitori, această dată nu va fi uitată niciodată.
„Pentru mine, fiecare zi este 11 iulie, fiecare noapte, fiecare dimineaţă, când mă trezesc şi realizez că ei nu sunt acolo”, spune Ramiza Gurdic, al cărei soţ Junuz şi fii Mehrudin şi Mustafa au fost ucişi în masacru.
