Antonio Conte, după eşecul suferit de Napoli cu Verona, scor 3-0: Echipa s-a lichefiat şi cred că asta e grav

La revenirea sa în Serie A după o absenţă de trei ani, tehnicianul Antonio Conte a suferit o înfrângere usturătoare cu Napoli, scor 3-0, cu Hellas Verona, duminică seara, în prima etapă a sezonului. După meci, antrenorului italian a calificat prestaţia jucătorilor săi drept inacceptabilă.

Tino Livramento (50) a marcat primul gol al Veronei, înainte de dubla lui Daniel Mosquera (75, 90+4).

„Eu sunt antrenorul şi trebuie să-mi asum responsabilităţile. Prestaţia noastră în repriza a doua a fost inacceptabilă”, a declarat Antonio Conte. „La primul obstacol, echipa s-a lichefiat şi cred că asta e grav”.

Înaintea acestui meci, Conte i-a avertizat pe fanii napoletani exigenţi că vor trebui să aibă răbdare: „Avem nevoie de o reconstrucţie totală”, le-a spus el. „Cei care mă cunosc ştiu că sufăr astăzi şi sper că şi jucătorii”, a adăugat el duminică.

„Trebuie să ne cerem umil scuze fanilor napoletani, care ne urmăresc cu atâta pasiune”, a adăugat Antonio Conte, care a calificat înfrângerea drept o «ruşine».

Fost antrenor al lui Juventus (2011-14) şi al Italiei (2014-16), Conte nu a mai condus o echipă din Serie A din mai 2021, când a părăsit Inter Milano.

El a mai antrenat Tottenham între noiembrie 2021 şi martie 2023.

Documentarul HBO Original „Chimp Crazy”, despre lumea fascinantă a creşterii cimpanzeilor, va fi pe Max din 19 august

Scandalul de la Spitalul Pantelimon – Colegiul Medicilor, atac la Consiliul de Medicină Legală: A încălcat în mod grav drepturile medicilor inculpaţi, la un proces echitabil/ România, atenţionată de CEDO privind modul în care funcţionează medicina legală