Furt ca-n filme după filaj și supraveghere cu drone

#image_title

Un furt minuțios pregătit și executat este anchetat acum de procurorii din Făurei, județul Brăila. Autorul a supravegheat, inclusiv cu o dronă, proprietatea unde a dat spargerea și a fost ajutat de complici echipați cu cagule și mănuși.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au propus judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Făurei luarea măsurii arestării preventive față de un inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat.

Furtul a fost comis în luna noiembrie a anului trecut, pe timp de noapte. Autorul a supravegheat locului faptei, din autoturismul său, unde a aşteptat cu farurile stinse, lăsarea întunericului.

„Anterior, locul faptei fusese anterior minuțios analizat, inclusiv prin ridicarea în repetate rânduri a unei drone care a survolat zona imobilului persoanei vătămate, cunoscând astfel întreaga configurație a imobilului, dar și aspecte legate de poziționarea camerelor de supaveghere amplasate în curtea imobilului acesteia, împreună cu alte persoane, purtând cagule și mănuşi, a pătruns fără drept, a curții imobilului persoanei vătămate situat în comuna Bordei Verde, județul Brăila prin partea din spate (singura zonă din curtea locuinței unde nu existau camere de supraveghere video), prin escaladarea gardului despărțitor dintre proprietatea persoanei vătămate şi cel alăturat (imobil nelocuit la data faptei din care, de asemenea, în intervalul de referință al faptei, s-a ridicat aceeaşi dronă folosită anterior”, transmit procurorii.

De aici, prin forțarea unei ferestre de la una din camerele casei, a pătruns în locuință și apoi, din dormitorul proprietarului care este văduv, locuieşte singur în imobil şi care, în noaptea respectivă nu se afla la domiciliu, fiind plecat din localitate, dintr-o comodă, a sustras sumele de 80.000 lei, 5.000 euro, aproximativ 1.000 dolari şi aproximativ 200 – 250 gr bijuterii din aur, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu material total estimat la suma de 300.000 lei.

Precauțiile nu l-au ajutat, pe autorul spargerii însă să scape de răspundere. El a fost arestat pentru furt calificat. Propunerea formulată a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Făurei, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Dominic Fritz: Susţinem fără să clipim reformele anunţate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului. Pentru multe dintre ele ne luptăm de mulţi ani / Cei care au trăit din aceste combinaţii se vor agăţa cu dinţii de ele

FOTO Stațiunea din România în care te costă 100 de lei să pui cearceaful pe plajă: Turiștii s-au revoltat