George Simion își vede visul cu ochii: FBI îi pune planul în aplicare

#image_title

Michael Feinberg – un agent de rang înalt de la biroul din Norfolk (statul Virginia) până în primăvară- a fost ameninţat să treacă prin detectorul de minciuni din cauza prieteniei sale cu Peter Strzok, un veteran al constraspionajului care a fost concediat pentru că a trimis SMS-uri prin care îl ridiculiza pe Donald Trump.

Pentru a-şi păstra postul, el a declarat că “trebuia să se umilească, să implore iertare şi să depună jurământ de loialitate în cadrul revoluţiei culturale din FBI provocate de ascensiunea lui Kash Patel şi a adjunctului său Dan Bungino în cele mai înalte eşaloane ale forţelor de ordine şi ale serviciilor de informaţii americane”. El a demisionat înainte să fi trecut prin testul poligraf.

Recurgerea la testul poligraf nu este o surpriză pentru o administraţie caracterizată prin secretomanie şi o loialitate de neclintit. Potrivit media americane, natura interogatoriilor reflectă preocuparea acută a lui Kash Patel pentru imaginea sa publică. “Loialitatea unui angajat al FBI este faţă de Constituţie şi nu faţă de director sau director adjunct”, denunţă James Davidson, fost agent care lucrat 23 de ani în FBI.

Denigrarea directorului FBI sau a lui Dan Bongino i-ar putea costa postul pe cei care o fac, potrivit unor foşti responsabili. FBI a refuzat să comenteze, invocând “probleme de personal şi deliberări interne”. De mai multe luni, administraţia este supusă presiunii unor personalităţi numite de Donald Trump.

Potrivit unei estimări a New York Times, princpalii agenţi din circa 40% din birourile locale s-au pensionat, au fost concediaţi sau au fost transferaţi. Dan Bongino a recunoscut eforturile desfăşurate “pentru a gestiona schimbările de personal radicale care au fost operate, precum şi reorganizarea generală întreprinsă de directorul Patel şi de el însuşi”.

Foşti responsabili estimează că întrebarea pusă cu detectorul de minciuni este ciudată. După cum s-a întrebat un fost oficial FBI, cine nu s-a plâns niciodată de şeful său? scrie Le Point.

content-image

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a desfășurat în București o amplă operațiune de verificare a membrilor de partid, folosind teste poligraf, cunoscute și sub numele de detectoare de minciuni. Testările ar fi fost realizate de aceeași firmă care colaborează cu influencerul Selly în emisiunile sale de pe YouTube dedicate vedetelor, potrivit Digi24.ro.

Inițiativa a fost anunțată chiar de liderul partidului, George Simion, care a publicat pe conturile sale de TikTok și Facebook un videoclip filmat în biroul său de la sediul AUR.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Trump a ajuns în Texas pentru a evalua pagubele provocate de inundațiile devastatoare

Salarii uriașe la CFR Călători: Cât încasează lunar directorii companiei de transport feroviar de stat