Potrivit datelor oficiale, debitul Dunării este sub jumătate față de media multianuală a lunii iulie – sub 2.000 de metri cubi pe secundă. Fluviul nu are mai mult de un metru și jumătate, astfel că epave ale navelor germane, scufundate la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, pot fi văzute acum.
Cât este de dramatică situația se vede cel mai clar la Porțile de Fier 2, unde apa a scăzut atât de mult că au ieșit la suprafață epavele navelor din cel de-Al Doilea Război Mondial.
O filmare realizată la Porțile de Fier 2 la data de 9 iulie, când Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 32 de ani, de Mihai Popescu pe canalul său de Youtube Auto Master Chef, arată clar cât de scăzut este nivelul apei.
,,Perioadele în care apa e scăzută aici pot fi văzute, mai bine zis ies la suprafață niște epave de vase din cel de-Al Doilea Război Mondial. Câteva sunt aproape de țărmul românesc, câteva sunt aproape de țărmul sârb”, spune el în filmare.
Navigația pe fluviu este afectată: există riscul ca navele să rămână împotmolite. Producția de energie hidro este în scădere, iar traversarea Dunării cu feribotul pe ruta Oreahovo – Bechet a fost suspendată.
Autoritățile estimează că, în lipsa unor ploi consistente în bazinul Dunării, situația s-ar putea agrava în următoarele săptămâni.
Un debit scăzut al Dunării are impact economic imediat: navele care transportă cereale sau minerale rămân blocate în nisip și nu reușesc să ajungă în Portul Constanța. Nu au altă soluție decât să aștepte să vină un val de apă.
Pe lângă faptul că navigația se împotmolește cu totul sau, în cele mai bune condiții se desfășoară cu dificultate în anumite zone, a scăzut și producția energiei hidro din cauza volumului mic de apă, potrivit infocs.ro.
Și navigația ambarcațiunilor care asigură transportul pasagerilor în localitățile Deltei se desfășoară cu mare prudență, potrivit Radio Constanța. Probleme de acostare sunt la Ceatalchioi, pe brațul Chilia, astfel încât transferul pasagerilor se face la Pardina.
„Nivelul Dunării e scăzut, istoric noi nu am avut astfel de cote în luna iulie. În Tulcea, astăzi scade cu un centimetru, suntem la cotă 35 la Tulcea și prognoza e în continuare în scădere. Circulăm cu mare, mare prudență. Circulăm pe cele 3 brațe: Sulina, Sfântu Gheorghe și Chilia, iar pe fiecare braț navigația se desfășoară distinct”, a explicat Nicolae Chichi, directorul executiv al Companiei Navrom Tulcea, pentru Radio Constanța.
Prognoza INGHA pentru Dunăre
Potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 4-11 iulie 2025, debitul fluviului măsurat la Baziaș este în prezent de puțin peste 2.000 de metri cubi pe secundă, un nivel care nu s-a mai înregistrat de aproape 30 de ani în această perioadă a anului, relatează Agerpres.
În ceea ce privește râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi relativ staționare, în prima jumătate a intervalului de prognoză, ulterior acestea vor fi în creștere, începând din vestul țării, apoi pe majoritatea râurilor.
„Pe toată durata intervalului de prognoză, sunt posibile scurgeri pe versanți, torenți, pâraie și creșteri de niveluri și debite pe unele râuri din zonele de deal și de munte, ca urmare a precipitațiilor sub formă de aversă, prognozate”, au spus hidrologii.
Potrivit buletinului hidrologic lunar, în luna iulie a acestui an, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30% și 50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50% – 80%) pe râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mare, bazinele superioare ale Jiului și Bistriței, respectiv mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice Crasna, Barcău, Rm. Sărat, Bârlad, pe afluenții Prutului și pe râurile din Dobrogea.
În luna august 2025, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30% și 50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50% – 80%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mare, bazinele superioare ale Jiului și Bistriței. Pe de altă parte, valori mai mici (de sub 30%) se vor consemna pe râurile din bazinele hidrografice: Rm. Sărat, Bârlad, pe afluenții Prutului și pe râurile din Dobrogea.
Hidrologii avertizează că, în cursul lunilor iulie și august, sunt posibile fenomene episodice de scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide în timpul ploilor torențiale.
În luna septembrie, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse în ecartul 30% – 50% din mediile multianuale lunare, mai mari (între 50% și 80%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, și Someșul Mare, și mai mici (sub 30%) pe cursurile de apă Rm. Sărat, Bârlad, pe afluenții Prutului și pe râurile din Dobrogea, se arată în prognoza pe trei luni emisă de INHGA.
În cazul fluviului Dunărea, la intrarea în țară (pe secțiunea Baziaș), debitul maxim estimat pentru luna iulie este de 4.000 mc/s, mai mic față de valoarea medie multianuală de 5.350 mc/s, iar cel minim de 2.000 mc/s.
Pentru luna august, debitul maxim al Dunării este estimat la 2.800 mc/s, în timp ce minimul va fi de 1.900 mc/s, comparativ cu media multianuală de 4.300 mc/s.
Conform prognozei de specialitate, media lunii septembrie este de 3.800 mc/s, cu un debit maxim al Dunării de 2.500 mc/s, respectiv un minim de 1.900 mc/s.