Preşedintele francez invită în special Comisia Europeană “să accelereze pregătirea de contramăsuri credibile, prin mobilizarea tuturor instrumentelor la dispoziţia sa”, “dacă nu se ajunge la niciun acord până la 1 august”.
El a mai afirmat că UE negociază cu Washingtonul de mai multe săptămâni “pe baza unei oferte solide şi de bună credinţă”. Preşedintele francez consideră că ţine “mai mult ca niciodată de Comisie să afirme determinarea Uniunii de a apăra cu hotărâre interesele europene”.
“Franţa susţine deplin Comisia Europeană în negocierea care se va intensifica pentru a ajunge la un acord reciproc acceptabil până la 1 august, în aşa fel încât el să reflecte respectul datorat partenerilor comerciali precum Uniunea Europeană şi SUA, cu interese împărtăşite şi cu lanţuri de valori integrate”, a mai apreciat şeful statului francez.
Deşi a criticat noile taxe vamale anunţate de Donald Trump sâmbătă, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat că UE doreşte în continuarea să ajungă la un acord comercial cu Washingtonul.
Preşedintele american, care a impus şi Mexicului taxe vamale de 30%, şi-a justificat decizia prin dezechilibrul comercial între ţara sa şi UE. În 2024, SUA au anunţat un deficit comercial de 236 de miliarde de dolari cu Uniunea (+13% într-un an), care a exportat bunuri în valoare de 606 miliarde de dolari pe teritoriul primei economii mondiale, potrivit cifrelor biroului reprezentantului american pentru comerţ.