Datele oficiale publicate marţi arată că PIB-ul Chinei a crescut în ritm anual cu 5,2% în perioada aprilie – iunie 2025, o încetinire faţă de avansul de 5,4% din primul trimestru, dar peste estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, de 5,1%.
“China a înregistrat o creştere peste ţinta oficială de 5% în trimestrul doi din 2025, parţial în urma evoluţiei exporturilor. Creşterile de peste 5% în trimestrele unu şi doi dau posibilitatea Guvernului să tolereze o anume încetinire în semestrul doi al anului”, a apreciat Zhiwei Zhang, economist şef la Pinpoint Asset Management.
Comparativ cu primul trimestru, când s-a înregistrat un avans de 1,2% PIB-ul Chinei a crescut cu 1,1% în perioada aprilie – iunie 2025, arată datele Biroului Naţional de Statistică, peste estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, de 0,9%.
Investitorii se aşteaptă ca luna aceasta Beijingul să anunţe noi măsuri de stimulare, care să îmbunătăţească evoluţia economiei în semestrul doi al anului.
Până acum au fost majorate cheltuielile cu infrastructura şi a fost stimulat consumul, alături de relaxarea politicii monetare, pentru a atenua efectele taxelor vamale americane.
Datele separate publicate marţi arată că deşi în iunie a crescut în ritm anual producţia industrială cu 6,8%, cel mai rapid ritm din martie, vânzările cu amănuntul au crescut cu doar 4,8%, după un avans de 6,4% în mai.
Cel mai recent sondaj Reuters previzionează o încetinire a economiei Chinei la 4,5% şi 4% în trimestrele trei şi patru, pe fondul dificultăţilor cu care se confruntă comerţul global.
Pe ansamblul acestui an, creşterea PIB-ului Chinei ar urma să se situeze la 4,6% – sub ţinta oficială şi sub nivelul de 5% din 2024, şi să ajungă la 4,2% în 2026, conform sondajului.