”Negocierile sunt destul de dure, pentru că ne aflăm într-o poziţie ingrată între două mari puteri, Rusia şi America”, a declarat Djedovic Handanovic în direct la televiziunea publică RTS.
Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei SUA a impus iniţial sancţiuni împotriva sectorului petrolier rus în 10 ianuarie, acordând 45 de zile pentru ca Gazprom Neft să se retragă din acţionariatul NIS. Ulterior, au fost acordate mai multe derogări succesive.
Într-o încercare de evitare a sancţiunilor, Gazprom Neft a transferat pe 26 februarie un pachet de 5,15% din acţiuni către Gazprom. Astfel, Gazprom Neft mai deţine 44,85%, Gazprom are 11,3%, statul sârb 29,87%, iar restul aparţine micilor acţionari.
Compania NIS îşi asigură aproximativ 80% din necesarul de petrol prin conducta operată de Janaf din Croaţia, restul provenind din producţia proprie din Serbia.
”Vom continua dialogul cu ambele părţi, folosind toate mijloacele disponibile, pentru a ne proteja poziţia”, a subliniat ministra energiei. Trezoreria SUA nu a oferit un comentariu imediat cu privire la stadiul negocierilor.