Bugetarii l-au dat pe spate pe Florin Manole! Ministrul Muncii ar vrea să le crească salariile angajaților dacă România nu ar fi în criză

#image_title

“Lucrez acum în ministerul care are 94% din media de salarizare din administraţia centrală. Aşadar, le-aş mai creşte puţin (salariile – n.red.). Nu sunt deloc decis să fac vreo tăiere salarială, în general, în ministerul în care lucrez. Din acest motiv obiectiv, sunt foarte mulţumit de angajaţii din Ministerul Muncii şi nu sunt adversarul lor”, a spus Florin Manole în cadrul evenimentului de lansare a Cartei Albe a IMM-urilor din România.

El a admis că, în sistemul bugetar, “există într-adevăr unii care câştigă foarte mult” şi că, în general, sunt situaţii speciale.

“Companiile de stat nu sunt în legea salarizării, dar evident că acolo trebuie făcută ordine. Nu poţi să fii, ca ministru cu responsabilităţi destul de mari, un amărât comparat cu salariul unui şef de companie de stat, uneori chiar în subordinea ta”, a precizat Manole.

Acesta a făcut o comparaţie salarială între demnitari şi companiile din sectorul public şi cele din mediul privat.

“Între mediul privat şi mediul public sunt foarte multe diferenţe. Un ‘middle-management’ într-o mare companie privată ia sensibil peste un ministru în această ţară şi un ‘middle-management’ într-o mare companie ia mult mai puţin, pe de altă parte, decât cineva dintr-o companie de stat care are poate şi foarte puţini angajaţi şi foarte puţine responsabilităţi sau gestionează vreun monopol, unde şi eu, că absolvent de istorie, cred că m-aş descurca să gestionez un sistem cu client captiv”, a arătat ministrul Muncii.

IMM România a lansat, vineri, la Bucureşti, “Carta Albă a IMM-urilor din România”, aflată la ediţia 23, cea mai amplă analiză a mediului de afaceri românesc.

Reconstrucția Ucrainei trece prin România: Rolul nostru strategic în planul post-război poate ne poate transforma într-un hub regional vital

VIDEO Carmen Harra a făcut ‘calculațiile’ – Felix Baumgartner nu scăpa de ‘cumpănă’ anul acesta: ‘Explicația este în codurile cu care venim pe lumea asta’