VIDEO Guvernul Bolojan reorientează finanțările: proiectele europene, prioritate absolută; Angel Saligny, revizuit

#image_title

„Suntem în situația în care nu mai putem asigura toate finanțările pentru proiectele din bugetul de stat. Trebuie să ne concentrăm pe proiectele europene, cu prioritate PNRR, apoi fondurile de coeziune”, a declarat premierul.

Premierul a explicat că o analiză recent încheiată a sistemului de investiții publice a arătat clar că România nu-și mai poate permite să continue finanțarea simultană a tuturor proiectelor derulate din bugetul de stat. Astfel, resursele se vor concentra asupra proiectelor europene, unde riscul de pierdere a fondurilor nerambursabile este ridicat, mai ales în cazul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu termen-limită la finalul anului 2026.

În ceea ce privește programul Anghel Saligny, destinat investițiilor locale în infrastructura rutieră și de utilități, Guvernul a decis o reevaluare temporară a proiectelor finanțate:

„Vor continua să fie finanțate doar proiectele aflate într-un stadiu avansat de execuție. Celelalte vor fi suspendate de la finanțare, cel puțin în lunile următoare”, a precizat premierul.

Această măsură, considerată de Bolojan ca fiind una „de responsabilitate bugetară”, va permite o redistribuire eficientă a resurselor, evitând blocajele și riscul de a pierde fonduri europene necheltuite.

Până la sfârșitul anului, Guvernul va elabora o schemă de prioritizare clară a investițiilor, în funcție de trei factori: domeniul în care se încadrează proiectul; importanța strategică a investiției; gradul de maturitate și pregătire tehnico-economică.

Această triere va constitui baza pentru finanțările de anul viitor, în ideea de a susține doar acele proiecte care pot fi duse la capăt și care generează un impact clar pentru comunități sau pentru dezvoltarea regională.

Programul Angel Saligny, cu o valoare totală de peste 50 de miliarde de lei, a fost lansat pentru a sprijini primăriile din mediul rural și mic urban să recupereze decalajele de infrastructură. Însă în lipsa unui control strict, programul a ajuns să susțină mii de proiecte de valori și priorități foarte diferite, ceea ce a generat ineficiențe și suprasolicitare a bugetului de stat.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Bolojan anunță o grilă de salarizare unică pentru comunele fără venituri proprii

VIDEO Bolojan lansează reforma administrației locale: mai puțini angajați, mai puțini polițiști locali, funcționari partajați