Principala dificultate în identificarea cuvintelor dacice constă în faptul că, spre deosebire de latină sau greacă, limba daco-geților nu a supraviețuit în nicio formă scrisă. Nu avem texte, inscripții sau documente care să ne ofere un vocabular cert. Tot ceea ce deținem sunt câteva zeci de nume de plante medicinale, consemnate de medici antici precum Dioscoride și Pseudo-Apuleius, câteva nume proprii (Decebal, Scorilo) și toponime. Prin urmare, orice încercare de a atribui un cuvânt din limba română unei origini dacice este un exercițiu de reconstrucție lingvistică, bazat pe deducții și comparații.
În absența dovezilor directe, lingviștii folosesc câteva criterii principale pentru a atribui un cuvânt așa-numitului „substrat dacic” al limbii române:
Origine non-latină și non-slavă: Cuvântul trebuie să nu poată fi explicat în mod convingător ca provenind din latina vulgară, din limbile slave vechi, din greacă, turcă sau maghiară – principalele influențe asupra românei.
Rădăcini indo-europene: Cuvântul trebuie să aibă o structură fonetică compatibilă cu cea a unei limbi indo-europene, din familia căreia făcea parte și limba traco-dacilor.
Corespondențe în limba albaneză: Acesta este cel mai important și mai controversat criteriu. Limba albaneză este considerată a fi singura limbă modernă care a evoluat dintr-un idiom paleo-balcanic înrudit cu cel al daco-geților. Astfel, cuvintele din română care au un corespondent apropiat ca formă și sens în albaneză, și care nu sunt împrumuturi din altă limbă, sunt considerate a fi cele mai probabile moșteniri din substrat.
Pe baza acestor criterii, lingviștii au compilat o listă de aproximativ 100-160 de cuvinte considerate a avea o origine autohtonă, pre-romană. Această listă include termeni legați de corpul uman, de natură și de viața pastorală – exact tipul de vocabular fundamental care ar fi putut supraviețui procesului de romanizare. Printre cele mai cunoscute și mai des citate exemple se numără:
Părți ale corpului: buză, ceafă, grumaz, gât
Termeni legați de natură: brad, copac, mal, măgură, baltă, groapă, viezure, barză
Viața pastorală și cotidiană: abur, mazăre, brânză, zer, baci, strungă, prunc, copil, gard, gardină (formă veche pentru grădină), țarc, zgarda
Dezbaterea academică: Minimaliști vs. Maximați
Chiar și această listă restrânsă este subiectul unor vii dezbateri. Comunitatea academică este, în general, împărțită între două curente. Pe de o parte, „minimaliștii”, adesea mai riguroși și mai prudenți, acceptă doar un număr foarte mic de cuvinte (câteva zeci) ca având o origine dacică certă, considerând că pentru multe altele etimologia este pur și simplu necunoscută sau discutabilă.
Pe de altă parte, se situează „maximații” sau, uneori, amatorii pasionați de istorie din afara mediului academic, care tind să atribuie o origine dacică unui număr mult mai mare de cuvinte, bazându-se pe asemănări de sunet sau pe teorii mai puțin acceptate de lingvistica comparată. Această din urmă abordare, deși adesea romantică și populară, riscă să alunece în domeniul pseudoștiinței, scrie gadgetreport.ro.
În concluzie, moștenirea lingvistică a dacilor în limba română este o realitate incontestabilă, confirmată de prezența unui nucleu de cuvinte autohtone care au supraviețuit procesului de romanizare. Cu toate acestea, dimensiunea exactă a acestui tezaur lexical rămâne un mister și un teren fertil pentru cercetare și dezbateri. Fiecare cuvânt precum „brad”, „brânză” sau „copil” nu este doar o simplă unitate de vocabular, ci o capsulă a timpului, o mărturie a continuității și a sintezei unice care a dat naștere poporului și limbii române.
