OMV Petrom, cel mai mare producător de energie din Europa de Sud-Est, şi NewMed Energy Balkan, subsidiară a New Med Energy, anunţă contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei. Campania de foraj este aşteptată să înceapă în trimestrul IV al acestui an şi să dureze aproximativ patru luni. Valoarea contractului pentru nava de foraj este de aproximativ 80 milioane dolari. Două sonde de explorare vor fi forate în perimetrul Han-Asparuh.
”OMV Petrom, cel mai mare producător de energie din Europa de Sud-Est, şi NewMed Energy Balkan, subsidiară a New Med Energy, anunţă contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei”, anunţă compania.
Această etapă marchează un pas înainte semnificativ în eforturile strategice ale celor două companii de a debloca noi resurse de energie în regiune.
Contractul a fost atribuit către Noble Corporation, un contractor de foraj offshore. Platforma selectată, Globetrotter I, este o navă de foraj la mare adâncime de ultimă generaţie, proiectată pentru operaţiuni de foraj offshore.
“Suntem încântaţi să avansăm cu această fază importantă a programului nostru de explorare în Bulgaria. Acest contract subliniază angajamentul nostru de a investi în potenţialul energetic al regiunii şi de a lucra îndeaproape cu autorităţile locale şi părţile interesate pentru a asigura operaţiuni sigure, eficiente şi responsabile faţă de mediu”, spune a declarat Cristian Hubati, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare şi Producţie.
Cele două sonde vor fi forate în perimetrul Han-Asparuh.
Campania de foraj este aşteptată să înceapă în trimestrul IV al acestui an şi să dureze aproximativ patru luni. Valoarea contractului pentru nava de foraj este de aproximativ 80 milioane dolari.
Serviciile integrate de foraj vor fi furnizate de Halliburton, iar serviciile de testare a sondelor vor fi furnizate de SLB.
Bugetul total de foraj este estimat la aproximativ 170 milioane de euro.
Această iniţiativă se aliniază la obiectivele mai largi de diversificare energetică ale Bulgariei şi are potenţialul de a contribui în mod semnificativ la securitatea energetică regională.
Han Asparuh este un perimetru de explorare situat în vestul Mării Negre din Bulgaria, la sud de perimetrul Neptun Deep din România şi are o suprafaţă de 13.712 km², cu adâncimi ale apei puţin sub 2.000 m. Activităţile de explorare au început în 2012 şi au inclus studii geologice şi geofizice şi forarea a trei sonde de explorare. O campanie seismică 3D extinsă a fost finalizată în mai 2020 pentru a identifica potenţiale ţinte de foraj.
OMV Petrom are peste 40 de ani de experienţă în producţia de petrol şi gaze naturale în Marea Neagră. În sectorul românesc, este operator în mai multe perimetre, producând petrol şi gaze naturale în zona de ape de mică adâncime. În apele adânci, OMV Petrom, în parteneriat cu Romgaz, dezvoltă proiectul Neptun Deep, cu volume estimate la 100 de miliarde de metri cubi de gaze. Prima producţie de gaze naturale din Neptun Deep este aşteptată în 2027.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.
OMV Petrom este o companie în care, la sfârşitul anului 2024, acţionarii români deţin peste 44% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 23,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 4,5% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.