România a investit peste 10,85 miliarde lei din obligațiuni verzi în proiecte de mediu

#image_title

România a încheiat cu succes prima etapă a strategiei de finanțare sustenabilă, obținând 10,85 miliarde de lei (echivalentul a 2,18 miliarde de euro) din două emisiuni de obligațiuni verzi, potrivit mediafax.

Ministerul Finanțelor a publicat vineri raportul oficial de alocare a fondurilor, document care marchează o premieră în ceea ce privește transparența utilizării banilor proveniți din acest tip de instrumente financiare.

Majoritatea fondurilor, 9,85 miliarde de lei, au fost atrase în februarie 2024, prin prima emisiune de euroobligațiuni verzi a României, iar restul de 1 miliard de lei provin din emisiunea Samurai Green, lansată în octombrie 2023 pe piața japoneză.

Toate fondurile au fost alocate către proiecte eligibile din domenii esențiale pentru protecția mediului, precum transportul nepoluant, gestionarea durabilă a apei, adaptarea la schimbările climatice, protejarea resurselor naturale și reducerea poluării.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a subliniat că aceste emisiuni reprezintă atât un pas important în diversificarea surselor de finanțare, cât și un angajament ferm al Guvernului pentru combaterea schimbărilor climatice.

El a precizat că România își aliniază astfel strategia financiară cu obiectivele internaționale asumate prin Acordul de la Paris și Agenda ONU pentru Dezvoltare Durabilă.

Conform raportului, 41,5% din fonduri au fost utilizate pentru proiecte din perioada 2021- 2023, iar restul de 58,5% sunt alocate pentru proiecte lansate în 2024. Investițiile vizează sectoare strategice precum transportul durabil, apa și canalizarea, adaptarea la efectele climatice, protecția ecosistemelor și controlul poluării.

Raportul de alocare a fost aprobat de un comitet interministerial și validat de agenția de rating Standard & Poor’s, care a confirmat că toate cheltuielile respectă angajamentele asumate în cadrul emisiunilor de obligațiuni verzi și standardele internaționale în domeniu.

Succesul acestor emisiuni a fost confirmat și de interesul ridicat al investitorilor internaționali: euroobligațiunea verde a fost suprasubscrisă de peste patru ori. Performanța a fost recunoscută prin premiile “Top Deal” acordat de CMD Portal și “Cross-border Yen Bond of the Year” oferit de DealWatch pentru emisiunea de pe piața japoneză.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Scutul de deasupra Ucrainei! Kievul a obținut finanțare pentru trei sisteme PATRIOT și negociază pentru încă șapte

Turul Franţei: Thymen Arensman s-a impus în etapa a 19-a. Pogacar a mai făcut un pas spre victoria finală