Situația s-a înrăutăţitit prima dată pe 28 mai, după ce un soldat cambodgian a fost ucis într-un schimb de focuri în “Triunghiul de Smarald” – o zonă revendicată atât de Cambodgia, cât și de Thailanda.
Deși circumstanțele exacte ale incidentului rămân neclare pentru moment, acesta a stârnit imediat tensiuni de ambele părți. În zilele care au urmat, ambele țări au anunțat măsuri de represalii: Thailanda și-a închis punctele de trecere a frontierei terestre unul câte unul, în timp ce Cambodgia a suspendat achiziționarea mai multor produse de la vecinul său, inclusiv combustibil.
Apoi, pe 16 iulie, explozia unor mine antipersonal din zona de frontieră, care a rănit grav mai mulți soldați thailandezi, a înrăutăţit și mai mult situația. Acuzând Phnom Penh-ul că ar fi plantat explozibilii, Bangkok-ul a anunțat miercuri, 23 iulie, că îl expulzează pe ambasadorul cambodgian de pe teritoriul său și își recheamă propriul ambasador din țara vecină.
Phnom Penh-ul a respins categoric aceste acuzații, amintind că zonele de frontieră sunt infestate cu mine active datând din “războaie trecute”. Confruntat cu ofensiva diplomatică, a anunțat că își retrogradează relațiile diplomatice cu Thailanda la cel mai scăzut nivel.
În acest context, noi ciocniri au izbucnit joi dimineață, în jurul orei 8:00, în apropierea unor vechi temple budiste din aceeași zonă de frontieră, între Surin și Oddar Meanchey.
Pentru a înțelege cauza principală a acestor tensiuni, trebuie să ne întoarcem în timp cu mai bine de un secol, în trecutul colonial al regiunii.
Cele două țări au o graniță comună de aproape 840 km lungime, trasată în mare parte de autoritățile coloniale franceze din Indochina începând din 1863. Mai precis, “aceasta datează de la o hartă întocmită în 1907 pe care frontiera urmează cumpăna naturală a apelor dintre cele două țări”, explică David Camroux, cercetător onorific la CERI (Centrul de Studii Internaționale) de la Sciences-Po, specializat în Asia de Sud-Est.
Un traseu care a fost întotdeauna contestat de Thailanda. Motivul este că plasează pe partea cambodgiană un templu din secolul al XI-lea, cel al lui Preah Vihear, considerat unul dintre cele mai impresionante din Asia de Sud-Est.
“Prin urmare, aceasta este o dispută în primul rând simbolică. Pentru ambele țări, acest templu este o modalitate de a aminti trecutul glorios și importanța teritoriului lor în lumea budistă”, explică specialistul. Și acest simbol este cu atât mai important pentru Thailanda, cu cât are puține temple antice, în timp ce Cambodgia are bijuteria templelor Angkor [care datează tot din secolul al XI-lea, n. red.]”.
În secolul al XX-lea, templul s-a aflat de mai multe ori în centrul tensiunilor de frontieră. În 1959, după câteva decenii de dispute, Cambodgia a decis chiar să aducă Thailanda în fața Curții Internaționale de Justiție (CIJ) pentru a soluționa disputa. Acesta din urmă a decis în favoarea Cambodgiei în 1962 și a declarat Phnom Penh-ul unicul proprietar al sanctuarului.
Thailanda dă atunci asigurări că recunoaște decizia. Însă în 2008, când templul a fost inclus în Patrimoniul Mondial al UNESCO, situația s-a înveninat din nou. În acel an, au izbucnit ciocniri în zona de frontieră. Aceste lupte au durat până în 2011, provocând moartea a cel puțin 28 de persoane și strămutarea a 36.000 de persoane.
După acest precedent, cele două țări au încercat să coopereze. În anul 2000, a fost înființată o Comisie Mixtă pentru Frontiere (JBC) pentru a ajuta la soluționarea disputelor transfrontaliere. Însă întâlnirile dintre cele două țări adesea nu produc rezultate semnificative.
Dincolo de conflictul simbolic și teritorial, David Camroux vede înainte de toate în această nouă reapariție a tensiunilor “chestiuni de politică internă, de ambele părți”. “Este vorba despre găsirea unui motiv pentru a stârni sentimentul naționalist și a-l folosi pentru atingerea anumitor obiective politice”, estimează el.
De partea cambodgiană, guvernul are tot interesul să creeze un val de naționalism în rândul populației. Motivul a fost că prim-ministrul Hun Manet a anunțat la mijlocul lunii iulie că guvernul va implementa, începând de anul viitor, o lege mult criticată, adoptată în 2006, dar niciodată intrată în vigoare, privind recrutarea cambodgienilor cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani.
Și în Thailanda, această criză servește intereselor politice – cele ale conservatorilor, istoric apropiaţi de armată. La începutul lunii iulie, conflictul a dus la suspendarea prim-ministrei Paetongtarn Shinawatra.
Totuși, “din august 2024, ea guvernează grație unei alianțe fragile între partidul său politic și aceste partide conservatoare”, amintește David Camroux. “Dar această alianță este doar un aranjament convenabil, nu o căsătorie din dragoste, iar conservatorii caută de mult timp un motiv întemeiat pentru a o respinge și a prelua controlul complet”, notează el.
O conversație telefonică din 15 iunie între Paetongtarn Shinawatra și fostul prim-ministru cambodgian Hun Sen le-a oferit această scuză. La trei zile după discuţie, fragmente din conversație au fost publicate pe rețelele de socializare de către liderul cambodgian. Îl auzim pe liderul thailandez numindu-l pe Hun Sen “unchi”, conformându-se cerințelor sale, dar mai presus de toate, îndemnându-l să ignore cuvintele generalului thailandez care comandă regiunea de frontieră, deoarece este unul dintre “opozanții” săi.
Informarea lui Hun Sen despre dezacordurile dintre guvern și armată a fost imediat prezentată de cercurile conservatoare ca o greșeală uriașă din partea prim-ministrului. Din 19 iunie, acestea din urmă au cerut mobilizare, iar valuri de manifestanți s-au revărsat în fața sediului guvernului. În ciuda scuzelor publice, Paetongtarn Shinawatra a fost suspendată câteva zile mai târziu. “Rândurile conservatoare și militare sunt, așadar, aproape de a realiza ceea ce și-au dorit: să scape de clanul Shinawatra și să recâștige controlul asupra vieții politice a țării”, rezumă David Camroux.
În ce priveşte conflictul, David Camroux vrea totuși să fie liniștitor. “Chiar dacă aceste tensiuni la frontieră sunt fără precedent în ultimii 15 ani, situația ar trebui să se calmeze în cele din urmă”, prezice el. Nimeni din Thailanda sau din Cambodgia nu ar avea interesul ca acest conflict să se extindă sau să se intensifice. “Este un pariu sigur că, odată ce obiectivele politice vor fi atinse, se va reveni la statu quo”, apreciază el.
“China, care menține relații bune cu ambele țări, și Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), care urmărește pacea în regiune cu orice preț, se vor poziționa rapid și ele ca mediatori în conflict”, continuă el. “Profund îngrijorată”, China a îndemnat deja cele două țări să-și rezolve disputa privind frontiera prin dialog. La rândul său, prim-ministrul malaezian, Anwar Ibrahim, care deține președinția rotativă a ASEAN, a cerut ambelor țări să dea dovadă de “reținere”.
Sursa: France24, în traducerea Rador Radio România
