Ianis Stoica, transferat la Estrela Amadora

#image_title

Cluburile Hermannstadt şi Estrela Amadora au anunţat, luni, transferul lui Ianis Stoica la gruparea portugheză.

“Dintr-un tânăr cu potenţial într-un FOTBALIST respectat! Ianis de Sibiu

A.F.C. Hermannstadt şi clubul portughez Estrela Amadora au ajuns la un acord cu privire la transferul definitiv al lui Ianis Stoica. Fotbalistul a fost vândut grupării portugheze şi va evolua astfel în prima ligă a campionatului lusitan.

Faptele lui Ianis în tricoul FC Hermannstadt pe teren, dar şi în afara lui, vor rămâne drept mărturie a calităţii sale profesionale, dar şi umane! Fără îndoială el rămâne un fotbalist emblematic pentru Sibiu în cei 10 ani de existenţă a clubului nostru!

Mult succes, Ianis!”, este mesajul postat de Hermannstadt în social media.

Ianis Stoica a semnat cu Estrela Amadora un contract valabil până în 2028.

Fotbalistul s-a arătat entuziasmat de noua provocare din carieră: „Estrelistas, sunt foarte fericit să fiu aici! Sunt gata să strălucesc şi să ajut acest mare club atât pe teren, cât şi în afara lui”.

Estrela Amadora a încheiat pe locul 15 ediţia trecută a campionatului Portugaliei.

Scandal în urma unei decizii a SUA de a distruge în Franţa contraceptive în valoare de 8,3 mil. € stocate în Belgia

Ivan, despre demisia lui Anastasiu: Ceea ce a spus fostul vicepremier arată o problemă sistemică pe care o are statul român/ Faptul că a ales să-şi dea demisia arată un gest de normalitate şi de maturitate