”În calitate de membru al Parlamentului European, am transmis astăzi o solicitare oficială Comisiei Europene pentru activarea sprijinului european în urma inundaţiilor care au lovit judeţele Suceava şi Neamţ”, anunţă Buda pe Facebook. Eurodeputatul arată că viiturile au provocat pagube uriaşe şi au pus în pericol vieţi omeneşti, trei persoane şi-au pierdut viaţa, sute de oameni au fost evacuaţi, iar zeci de localităţi au rămas izolate – fără acces, fără curent şi fără semnal. ”Drumuri, poduri şi gospodării au fost distruse, iar intervenţiile autorităţilor se desfăşoară contracronometru”, mai spune Daniel Buda. Europarlamentarul spune că a solicitat Comisiei să ofere de urgenţă ajutor direct pentru cetăţeni, sprijin pentru autorităţile locale, inclusiv asistenţă tehnică şi financiară, fonduri europene pentru refacerea infrastructurii, reconectarea comunităţilor ”România este parte a Uniunii Europene nu doar în vremuri de stabilitate, ci şi în faţa dezastrului. În astfel de momente, solidaritatea europeană trebuie să se vadă, să se simtă şi să aibă impact real”, menţionează Buda.
Europarlamentarul PNL Daniel Buda cere bani de la Comisia Europeană pentru Suceava și Neamț
