The Insider: Plahotniuc a fost de mai multe ori la Moscova, cu un paşaport fals, pentru negocieri secrete cu Dmitri Kozak. Ultima vizită a fost în aprilie 2025

#image_title

Oligarhul Vladimir Plahotniuc, arestat în Grecia şi căutat în Moldova în legătură cu frauda bancară de proporţii din 2013, se ducea regulat la Moscova cu un paşaport fals, conform datelor privind zborurile şi copiilor unor documente aflate în posesia The Insider, un site de jurnalism de investigaţie cu sediul în Letonia. Conform unor interceptări telefonice, Dmitri Kozak, adjunctul şefului de cabinet al lui Vladimir Putin şi autorul celebrului plan Kozak din anii 2000 de federalizare a Republicii Moldova, a negociat cu Plahotniuc din iunie 2024, ca parte a eforturilor Kremlinului de a obţine sprijinul celui mai bogat om din Moldova înainte de alegerile prezidenţiale din această ţară. Plahotniuc a zburat ultima dată la Moscova la sfârşitul lunii aprilie 2025, scrie The Insider într-un articol semnat de celebrul jurnalist Hristo Grozev, alături de alţi doi colegi – Timur Olevski şi Roman Dobrohotov.

Conform publicaţiei, începând cu iunie 2024, Plahotniuc – aflat pe lista de urmărire internaţională – a zburat în mod regulat în Rusia sub numele Mihail Tauşanov, folosind un paşaport fals. În ciuda unui dosar penal activ în Federaţia Rusă, el s-a deplasat liber pe teritoriul ţării şi s-a întâlnit cu oficiali ruşi de rang înalt.

În aprilie 2025, proiectul de investigaţie moldovenesc „Malenkaia Strana” („Ţara mică”) a publicat fragmente din înregistrările telefonice ale lui Vladislav Darvai, care din 2019 până în septembrie 2024 a fost reprezentant comercial al Rusiei în Moldova (în prezent este şeful departamentului de informare al Kremlinului pentru cooperare transfrontalieră). În timpul unei conversaţii din 2024, Darvai a recunoscut că participă la organizarea unei vizite secrete a lui Vladimir Plahotniuc la Moscova, unde acesta urma să se întâlnească cu Dmitri Kozak, adjunctul şefului Administraţiei Prezidenţiale ruse. Nu este clar despre ce urmau să vorbească Kozak şi Plahotniuc, însă din contextul conversaţiei reieşea că este vorba despre revenirea acestuia în viaţa politică a Moldovei, care „fără el s-a transformat într-un fel de circ”, şi că întâlnirea cu Kozak era doar o etapă preliminară înaintea unui întâlniri cu însuşi Putin.

Din discursul confuz şi fragmentat al lui Darvai se înţelege că Plahotniuc se hotărâse să vină la Moscova, în ciuda dosarului penal, pentru negocieri secrete cu Dmitri Kozak. El trebuia să sosească pe 4 iunie şi să se cazeze la hotelul „Naţional”. Din cauza temerilor de a fi filmat, Plahotniuc trebuia să nu-şi scoată ochelarii de soare şi şapca cu cozorocul coborât pe ochi pe tot parcursul călătoriei. De la aeroport, a fost dus cu o maşină „necontrolabilă” (adică cu numere care semnalează că nu trebuie oprită de poliţie) şi, pe parcursul celor trei zile ale vizitei, Plahotniuc nu a putut ieşi din camera de hotel pentru a nu fi văzut de persoane străine.

Din înregistrările telefonice, se pare că miliardarul a plătit şi pentru ca sala de fitness a hotelului să fie închisă doar pentru el. Dar i s-a cerut să nu meargă la salonul de masaj, unde lucra „o moldoveancă din Bălţi”, care l-ar fi putut recunoaşte (The Insider a verificat – într-adevăr, la acea vreme, în hotel lucra o astfel de maseuză).

Conform înregistrărilor, vizita lui Plahotniuc trebuia să dureze „până vineri”, adică până pe 7 iunie. The Insider a studiat baza de date a zborurilor şi a descoperit că că o persoană cu paşaport pe numele Mihail Tauşanov a sosit pentru prima dată la Moscova în după-amiaza zilei de 4 iunie 2024 din Dubai şi a plecat târziu în seara zilei de 7 iunie, tot spre Dubai.

Potrivit interceptărilor, următoarea întâlnire dintre Plahotniuc şi Kozak ar fi avut loc la Minsk, peste o săptămână. Conform datelor privind zborurile, aceasta nu a fost ultima. Cu paşaportul pe numele Tauşanov, Plahotniuc a fost la Moscova şi în iulie şi octombrie 2024, precum şi în martie şi aprilie 2025. Întreaga perioadă a fost foarte agitată pentru politica moldovenească şi pentru Kremlin, care încerca activ să o influenţeze, scrie The Insider. Presiunea Rusiei a atins apogeul în octombrie – noiembrie 2024, la referendumul privind integrarea europeană şi în cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din Moldova. Şi se înţelege de ce Kremlinul avea nevoie de sprijinul miliardarului: banii au jucat un rol important în această intervenţie, consemnează publicaţia de investigaţie.

Când nu a reuşit să obţină majoritatea voturilor prin mită, Kremlinul a mizat pe crearea a două mari blocuri de orientare politică opusă, pentru a obţine majoritatea în parlament.

Primul bloc nu-şi ascunde simpatiile faţă de Moscova – patru politicieni pro-ruşi, foşti membri ai Partidului Comunist, iar în prezent lideri a patru forţe politice diferite, Igor Dodon (Partidul Socialiştilor), Vladimir Voronin (Partidul Comunist), Irina Vlah (Inima Moldovei) şi Vasile Tarlev (Viitorul Moldovei), au anunţat că intenţionează să se unească într-un bloc electoral pentru a participa la viitoarele alegeri parlamentare.

Alături de această coaliţie, Kremlinul promovează şi un bloc aşa-zis proeuropean: „Alternativa”, condus de primarul Chişinăului (preşedintele Mişcării Alternativa Naţională), din care fac parte şi fostul premier Ion Chicu (fostul premier al lui Voronin), candidatul la preşedinţie la alegerile trecute, Alexandru Stoianoglo, şi Mark Tkaciuk (fost consilier al lui Voronin, figură controversată).

Folosind strategia a două blocuri cu două viziuni politice opuse, Moscova speră să atragă cât mai mulţi alegători. Dar principalul lucru care le leagă pe toate personalităţile politice menţionate mai sus este lunga istorie a relaţiilor cu Plahotniuc, subliniază The Insider.

La 22 iulie, Vladimir Plahotniuc şi Constantin Ţuţu a fost reţinuţi pe aeroportul din Atena în timp ce încercau să plece spre Dubai. Oamenii legii au efectuat percheziţii în vila din Atena în care locuiau cei doi de mai multă vreme. Aceştia au depistat, între altele, că Plahotniuc avea 21 de documente de identitate emise pe nume diferite, pretins a fi fost eliberate de autorităţile din Moldova, România, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Irak şi Vanuatu. În cazul lui Ţuţu, poliţiştii au găsit cinci documente de identitate, care ar fi fost eliberate de România şi Bulgaria.

Vladimir Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, după ce democraţii au pierdut puterea. În februarie 2025, Interpol l-a dat în căutare internaţională.

Vladimir Plahotniuc este cercetat penal în Republica Moldova pentru săvârşirea unor infracţiuni grave, inclusiv crearea şi conducerea unei organizaţii criminale, escrocherie în proporţii deosebit de mari şi spălare de bani, în conformitate cu Codul penal.

Alături de Moldova, şi Rusia a solicitat extrădarea lui Plahotniuc, fiind anchetat şi acolo pentru spălare de bani.

„Ceva ne spune că cererea Rusiei este doar o încercare de a-i asigura lui Plahotniuc protecţie şi libertate”, a declarat şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Moldova, Viorel Cernăuţanu, amintind că Moscova a anunţat anterior că îl caută şi pe un alt oligarh moldovean fugar, Ilan Şor, care acum trăieşte liber în Rusia. Se pot aminti şi alte precedente similare: Rusia a fabricat în mod special un dosar împotriva spionului său Serghei Cerkasov pentru a obţine extrădarea acestuia din Brazilia (dar nu a fost extrădat) şi a deschis un dosar împotriva fiului guvernatorului din Krasnoiarsk, Artem Uss, arestat în Italia (nici el nu a fost extrădat, dar ruşii i-au organizat evadarea din arestul la domiciliu), menţionează The Insider.

 

UPDATE – Percheziţii la clanurile Pian şi Purcel, suspectate că au forţat mai multe tinere să se prostitueze în mai mult de zece ţări / Victimele, constrânse fizic şi psihic / Edi Pian, dus la audieri – VIDEO

SRI, clarificări privind ridicarea restricţiilor pentru lichide în bagajul de mână: Transportul lichidelor, aerosolilor şi gelurilor în recipiente cu o capacitate de până la 2 litri va fi posibil doar după instalarea noului model de echipament de control