Cornel Ban, profesor și cercetător specializat în macroeconomie și economia politică a datoriei publice, spune că „din punct de vedere fiscal, efectul lor este neglijabil în raport cu nevoile reale de reducere a deficitului. Nu faci austeritate la mărunțiș. Nu impresionezi creditorii statului cu hemoragii inutile”. El atrage atenția că „costurile pe termen mediu și lung, prin reducerea calității educației, sunt imense. Deficitul de profesori de matematică, fizică și chimie este deja mare și va crește după aceste reforme, iar costurile de legitimitate pentru politica economică generală a guvernului vor fi la fel de mari”.
Economistul ridică și întrebarea dacă măsura are scopul de a testa rezistența sectorului public înaintea unor reduceri mai drastice în domenii precum sănătatea sau dacă este vorba de o strategie de favorizare a școlilor private: „Transformarea școlilor publice în spații supraaglomerate cu profesori demotivați, crescând astfel cererea pentru școlile private ale clasei cu resurse, în timp ce clasa din care provin este împinsă spre eșec școlar programat prin subfinanțare? Sau este vorba pur și simplu de o luptă de clasă?”.
Mihai Vasile, un alt analist care urmărește fenomenul, consideră că „în ciuda fracturilor și înjurăturilor din spațiul public, partidele politice din România au ajuns la un consens ideologic destul de amplu, în care ideea centrală este că statul este rău, corupt, greoi, birocratic, anacronic, ineficient. Astfel, rolul statului trebuie limitat, trebuie să retragem statul din cât mai multe aspecte ale vieții pentru că 1) este ineficient și 2) ne costă prea mult și nu ne mai permitem”.
El avertizează că sistemul public riscă să devină „inoperațional” și că privatizarea va fi accelerată, explicând că „la finalul unei lupte cu sindicatele și birocrația internă, dacă va câștiga, ministerul va fi ‘forțat’ să accepte și să încurajeze sprijinul sectorului privat în educație, mai întâi al ONG-urilor, iar apoi al firmelor pentru profit, în toate aspectele – producerea de politici publice, crearea de proceduri, organizarea de procese, examene, manuale și, desigur, oferirea de servicii educaționale complete”.
Vasile arată că procesul de acreditare a școlilor private a fost deja simplificat și că finanțarea lor din bani publici funcționează de ani buni. În opinia lui, „noile reglementări pentru normele didactice, comasarea școlilor și normele directorilor vor împinge cadrele didactice capabile, cu experiență și viziune în afara sistemului public. Practic, vom avea aceiași profesori și directori, predând acelorași copii, la un cost mai mare și cu cheltuieli mai mici pentru stat”.
Concluzia este tranșantă: „Acesta este traseul pe care se află învățământul românesc de foarte mult timp, zilele astea fiind anunțată doar o nouă etapă, foarte importantă, care va forța cadrele didactice în afara sistemului public. Va fi un dezastru social, dar unul profitabil”.
Criticile vin într-un context în care sindicatele din învățământ sunt deja slăbite după ultima grevă, iar temerile privind o posibilă accelerare a privatizării educației sunt tot mai vocale.
