Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat miercuri că cei de la REPER au cerut llberalilor în negocieri 10 locuri de deputat şi 5 sau 6 de senator pe listele la parlamentare şi să îşi poată forma grupuri politice separate, în Legislativ, după alegeri.
”Din punctul meu de vedere, pretenţiile sunt nejustificate”, a spus Muraru, în emisiunea România Politică de la Prima News, despre discuţiile cu reprezentanţii REPER, el recunoscând că cei de la REPER le-au cerut 10 locuri de deputat şi 5 sau 6 de senator pe listele la parlamentare. Muraru a arătat că au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanţii REPER. El a precizat că au existat mai multe pretenţii din partea celor de la REPER.
”Şi asta nu e tot, care oricum era o exagerare şi o pretenţie din punctul meu de vedere care nu poate fi îndeplinită sub nicio formă. Ei voiau să aibă ok-ul nostrum ca, după consumarea alegerilor parlamentare şi începutul sesiunii a noului Parlament, aceşti domni şi doamne care au intrat în Parlament sub sigla PNL să îşi formeze un grup politic distinct la Cameră şi la Senat”, a precizat Alexandru Muraru.
El a subliniat că o altă pretenţie a celor de la REPER a fost ca aceste locuri să fie în primele organizaţii din ţară, şi că în schimb ofereau susţinere la prezidenţiale.