Vaslui: Peste 200 de case afectate de inundaţii, zeci de persoane evacuate în judeţ

Peste 200 de case au fost afectate de inundaţiile produse în urma precipitaţiilor căzute în ultimele zile şi zeci de persoane au fost evacuate, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Potrivit inspectorului-şef al insituţiei, Ioan-Cătălin Oloeriu, la nivelul judeţului Vaslui, fenomenele meteo periculoase produse în ultimele trei zile au afectat comunele Zorleni, Pungeşti, Viişoara, Dodeşti, Hoceni, Fălciu, Griviţa, Epureni, Găgeşti, Şuletea, Stănileşti, Vutcani, Roşieşti, Buneşti-Avereşti, Arsura, Perieni şi Coroieşti şi oraşul Murgeni.

„Cele mai afectate UAT-uri sunt Zorleni, cu peste 120 de case afectate de inundaţii şi oraşul Murgeni cu peste 40 – 50 de case afectate. Avem acolo în jur de 35 de persoane evacuate într-o sală pusă la dispoziţie de primărie. Am luat măsuri pentru asigurarea paturilor, a saltelelor şi pernelor. Au fost transportate de la un depozit din Vaslui de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful ISU Vaslui.

Ioan-Cătălin Oloeriu a precizat că forţele ISU Vaslui au fost suplimentate cu echipaje şi tehnică din Călăraşi, Neamţ, Braşov, Sibiu, Cluj şi Harghita.

La nivelul judeţului Vaslui sunt amenajate două tabere mobile pentru sinistraţi, una la Huşi şi una în municipiul Bârlad. AGERPRES/(A – autor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

Surpriză de proporții! Sectorul IT nu mai este ‘tigrul’ economiei românești – motivul pentru care programatorii au început să accepte salarii mai mici

Tulcea: Simona Chiru şi Andrei Enache, câştigătorii primei ediţii a Atlantisman