Peste 2.200 de controale făcute de Inspecţia Muncii de la începutul anului / S-au dispus măsuri de remediere, dar s-au aplicat şi amenzi / Florin Manole: Mă interesează să continuăm să protejăm angajaţii, să le fie respectate drepturile

Inspecţia Muncii a făcut, de la începutul anului, peste 2.200 de controale, fiind aplicate mai multe avertismente şi amenzi. S-au descoperit 130 de salariaţi care nu aveau niciun contract de muncă, iar reprezentanţii instituţiei anunţă că verificările vor continua. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că este necesară protejarea salariaţilor, dar şi instruirea angajatorilor.

”Încă din primele săptămâni ale noului an, Inspecţia Muncii a fost pe teren, cu peste 2.200 de controale făcute în toată ţara. Mă interesează să continuăm să protejăm angajaţii, să le fie respectate drepturile. Dar trebuie spus că în multe cazuri inspectorii au ales şi avertismentul, pentru că rolul nostru nu este doar să sancţionăm, ci să îndreptăm lucrurile şi să prevenim abaterile. Vom continua controalele şi dialogul cu angajatorii, pentru ca protecţia celor care muncesc să fie o regulă aplicată zi de zi”, a transmis, vineri, ministrul Muncii, Florin Manole.

Inspecţia Muncii a transmis, într-un comunicat de rpesă, că inspectorii au derulat, în perioada 12 – 16 ianuarie 2026, o serie de acţiuni de monitorizare şi control menite să asigure respectarea standardelor legale în domeniul relaţiilor de muncă (RM) şi al securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM).

”Obiectivul principal al acestora este sprijinirea angajatorilor în menţinerea unui mediu de lucru corect şi sigur pentru toţi angajaţii.În cadrul activităţii din această săptămână, inspectorii de muncă au efectuat 2.216 controale, dintre care 1.310 au vizat Relaţiile de Muncă şi 906 Securitatea şi Sănătatea în Muncă. În urma dialogului cu angajatorii şi a verificărilor din teren, au fost dispuse 2.714 măsuri de remediere (1.691 în domeniul RM şi 1.023 în domeniul SSM), oferind astfel un parcurs clar pentru intrarea în deplină conformitate cu legea”, se arată în comunicatul de rpesă citat.

Instituţia menţionează că au fost aplicate 1.459 de sancţiuni, dintre care 1.032 avertismente.

Valoarea amenzilor aplicate a însumat 3.271.000 de lei, cea mai mare parte a acestora fiind direcţionată către zona Relaţiilor de Muncă (2.691.500 lei).

”Un punct central al activităţii de control a fost identificarea situaţiilor de muncă nedeclarată, fiind depistate 130 de persoane. Inspecţia Muncii reaminteşte că legalizarea raporturilor de muncă este esenţială pentru protecţia socială a lucrătorilor”, se mai arată în comunicatul de presă.

Printre principalele aspecte unde s-a recomandat o atenţie sporită în domeniul SSM se numără:

-instruirea personalului: adaptarea procesului de instruire la specificul riscurilor;

-echipamentele de protecţie: asigurarea şi utilizarea corectă a acestora în funcţie de riscurile identificate;

-managementul substanţelor periculoase: necesitatea notificării agenţilor chimici şi punerea la dispoziţie a fişelor de securitate;

-prevenţia medicală: importanţa efectuării controlului medical periodic;

-actualizarea documentaţiei: revizuirea instrucţiunilor şi efectuarea verificărilor tehnice periodice ale echipamentelor.

“Prin aceste acţiuni, Inspecţia Muncii îşi reafirmă rolul de garant al respectării drepturilor angajaţilor şi de partener al angajatorilor care doresc să construiască un climat de muncă bazat pe responsabilitate şi siguranţă”, a declarat inspectorul general de stat adjunct, Mihai Uca.

 

 

Peste 2.200 de controale făcute de Inspecţia Muncii de la începutul anului / S-au dispus măsuri de remediere, dar s-au aplicat şi amenzi / Florin Manole: Mă interesează să continuăm să protejăm angajaţii, să le fie respectate drepturile

Curtea Constituţională a Bulgarei a aprobat demisia preşedintelui Rumen Radev