Libertatea presei, în declin în Americi – Statele Unite au coborât şapte locuri în clasamentul organizaţiei IAPA

Libertatea presei a suferit un declin dramatic pe continentul american în ultimul an, jurnaliştii fiind ucişi, arestaţi sau forţaţi să se exileze, a avertizat marţi o organizaţie media din ţările din Nord, Sud şi Caraibe, citată de AFP.

În raportul său anual, Asociaţia Interamericană de Presă (IAPA) clasifică două dintre cele 23 de ţări analizate, Venezuela şi Nicaragua, ca neavând libertate de presă.

Alte opt ţări – Ecuador, Bolivia, Honduras, Peru, Mexic, Haiti, Cuba şi El Salvador – restricţionează sever libertatea presei.

„Acesta este unul dintre cei mai grei ani pentru jurnalism în regiune, marcat de crime, arestări arbitrare, exil şi impunitate pe scară largă”, deplânge IAPA, menţionând că această deteriorare afectează guvernele din întreg spectrul politic.

În fruntea clasamentului stabilit de organizaţia împreună cu Universitatea Catolică “Andrés Bello” din Caracas, Republica Dominicană este singura ţară de pe continent care garantează pe deplin libertatea de exprimare.

Urmează Chile, Canada, Brazilia, Uruguay, Jamaica şi Panama, unde restricţiile impuse presei au rămas relativ limitate între 2 noiembrie 2024 şi 1 noiembrie 2025.

Statele Unite, la rândul lor, au cunoscut un declin „semnificativ” al libertăţii presei de la revenirea la putere a lui Donald Trump, în urmă cu mai bine de un an, potrivit IAPA. Trump se referă în mod regulat la mass-media drept „mincinoşi” şi „duşmani ai poporului”.

Ţara a căzut de pe locul patru pe locul 11 în clasamentul organizaţiei, care citează concedierea a peste 500 de angajaţi ai postului public internaţional de radio Voice of America, precum şi cele 170 de atacuri asupra jurnaliştilor din Statele Unite în ultimul an, ca exemple ale acestei deteriorări.

viewscnt–>

Doi muncitori au suferit arsuri grave pe şantierul noului cimitir din Buzău, după ce au atins cabluri electrice

Superliga: Farul Constanţa şi FCSB au respectat regula „5+6” în toate meciurile disputate până acum în actualul sezon. Analiză Intelligence Centre FRF