Guvernul a aprobat ajutoarele de urgenţă pentru cei afectaţi de inundaţii, care se aprobă pe baza unor borderouri întocmite de Agenţiile judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială / Aproximativ 6.500 de familii au fost afectate

Guvernul a aprobat Hotărârea de Guvern privind acordarea unor ajutoare de urgenţă, în urma inundaţiilor din judeţele Galaţi şi Vaslui, dar şi pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Ajutoarele de urgenţă nominale se aprobă prin notă de către ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau de persoana desemnată în acest scop, pe baza borderourilor întocmite de către Agenţiile judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu sprijinul Instituţiilor Prefectului şi a primăriilor localităţilor afectate. Executivul arată că aproximativ 6.500 de familii au fost afectate de inundaţiile din ultimele zile.

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă pentru familiile şi persoanele singure afectate de inundaţiile şi alunecările de teren produse în luna septembrie 2024. ”Fiecare familie sau persoană singură, afectate de fenomenele meteorologice deosebite, indiferent de veniturile acestora, va primi un ajutor în valoare de 10.000 de lei. În cazul pierderilor de vieţi omeneşti, familia persoanei decedate beneficiază suplimentar de suma de 10.000 lei, pentru fiecare persoană decedată din familie”, precizează Executivul.

Pentru plata acestor ajutoare, bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale a fost suplimentat cu suma de 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

”Ajutoarele de urgenţă nominale se aprobă prin notă de către ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau de persoana desemnată în acest scop, pe baza borderourilor întocmite de către Agenţiile judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu sprijinul Instituţiilor Prefectului şi a primăriilor localităţilor afectate”, mai arată Guvernul.

Potrivit estimărilor de până acum, aproximativ 6.500 de familii au fost afectate de fenomenele meteorologice, locuinţele acestora fiind inundate, iar bunurile distruse, precizează Executivul.

”Guvernul rămâne în permanentă legătură cu reprezentanţii autorităţilor locale din zonele afectate de inundaţii pentru a lua în continuare decizii de intervenţie şi sprijinire a oamenilor care suferă din cauza efectelor evenimentelor meteo”, mai transmite Executivul.

O altă hotărâre de guvern adoptată prevede ”aprobarea acumulării unor stocuri de urgenţă în rezerva de stat pentru continuarea activităţilor şcolare în localităţile afectate de fenomenele meteorologice extreme”.

”Locuinţe modulare pentru amenajarea temporară a patru unităţi de învăţământ în zonele afectate de inundaţii vor fi puse la dispoziţia comunităţilor locale de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, potrivit Hotărârii aprobate de Guvern. Locul amplasării acestor clădiri va fi stabilit împreună cu autorităţile locale. Fiecare unitate de învăţământ amenajată temporar va avea o capacitate de 80 – 100 de locuri. Copiii din localităţile cele mai afectate vor continua astfel procesul de învăţământ în spaţiile amenajate temporar, până când situaţia va reveni la normal”, anunţă Guvernul.

Alexis Saelemaekers (AS Roma) a suferit o fractură la gleznă

Argeş: Un bărbat a fost rănit, după ce a fost surprins sub o maşină