Prahova: Două case distruse şi o femeie rănită, în urma unui incendiu produs din cauza unui foc în aer liber lăsat nesupravegheat – FOTO

Două locuinţe din comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani au luat foc, în noaptea de luni spre marţi, din cauza unui foc în aer liber care nu a fost stins complet. În urma incendiului, o femeie a fost rănită, având arsuri pe 10% din suprafaţa corpului.

Incendiul a fost anunţat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 în noaptea de luni spre marţi, în comuna Ariceştii Rahtivani, satul Târgşoru Nou. 

 
FOTO: ISU Prahova
FOTO: ISU Prahova
 

”La momentul sosirii echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul a două case, cu posibilitatea de propagare la o a treia, suprafaţa afectată până în acel moment fiind de cca. 300 mp. Pompierii au depus reale eforturi pentru a împiedica extinderea flăcărilor, reuşind să salveze al treilea imobil. Evenimentul a fost soldat cu o victimă, o femeie în vârstă de 78 ani, care prezenta arsuri pe aproximativ 10% din suprafaţa corporală, fiind asistată la locul evenimentului şi, ulterior, a fost transportată la spital de către o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova venită în sprijin”, transmit reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. 
 
Potrivit acestora, cauza probabilă a incendiului, stabilită la finalul intervenţiei, o reprezintă ”focul deschis în spaţii deschise”, respectiv foc în aer liber, cu privire la care nu s-au luat măsuri de asigurare a stingerii complete.
 
Pompierii reamintesc că, pentru prevenirea incendiilor, nu trebuie aprins focul la distanţă mai mică de 10 metri de orice material combustibil sau construcţie, fie că e vorba despre şură, gard, magazii sau casă de locuit. Zona în care a fost aprins focul nu trebuie părăsită decât după ce acesta a fost complet stins, jarul trebuie, de asemenea, stins cu apă şi cenuşa trebuie acoperită cu pământ. În caz de vânt puternic şi în perioadele de secetă nu trebuie făcut focul în aer liber, proprietarii de grajduri, fânare nu trebuie să intre în interior cu lumânări, făclii, lămpi de iluminat, felinare cu petrol fără sticlă sau alte mijloace cu flacără deschisă, iar furajele, paiele şi alte materiale combustibile trebuie depozitate cât mai departe de casă, bucătării, cuptoare, magazii, grajduri sau adăposturi pentru animale.

Fotbal: Lionel Messi, desemnat jucătorul etapei în MLS, la revenirea sa după o pauză de două luni

Cutremurul de 5,4 Richter: Raed Arafat explică de ce românii nu au primit mesaje RO-Alert