Europarlamentarul PNL Daniel Buda transmite, luni, că toţi cei care astăzi îl contestă pe Ilie Bolojan trebuie să înţeleagă un lucru esenţial şi anume că doar datorită lui, România nu a pierdut fondurile europene. Potrivit lui Buda, procedura de suspendare a fondurilor este doar amânată şi poate fi reluată oricând.
”Pentru domnul Câciu, fost ministru al Finanţelor, Ataşez documentele din Parlamentul European care demonstrează declanşarea procedurii prealabile privind suspendarea fondurilor europene alocate României. Toţi cei care astăzi îl contestă pe Ilie Bolojan trebuie să înţeleagă un lucru esenţial: doar datorită lui România nu a pierdut fondurile europene”, scrie europarlamentarul PNL într-o postare pe Facebook.
Daniel Buda arată că, din punct de vedere procedural, Parlamentul European a fost sesizat cu privire la organizarea unei dezbateri comune care trebuia să aibă loc la data de 6 noiembrie, în Comisia de Bugete, Comisia pentru Afaceri Economice şi Monetare şi Comisia pentru Dezvoltare Regională, pe tema deficitului excesiv al României, corelat cu incapacitatea autorităţilor de a lua reformele necesare pentru corectarea acestuia.
Eram al doilea stat, după Grecia, pentru care fusese declanşată această procedură.
”Această situaţie a generat panică reală în rândul europarlamentarilor români, deoarece simpla dezbatere a subiectului în Parlamentul European putea conduce la afectarea ratingului de ţară şi la creşterea dobânzilor la care România se împrumută. Fiecare, pe palierul său, am încercat să amânăm această dezbatere cât mai mult posibil — Dan Motreanu, Siegfried Mureşan, Daniel Buda şi alţi colegi, ştiind că urma vizita comisarului european Valdis Dombrovskis în România şi o discuţie aplicată cu premierul”, afirmă Buda.
El mai precizează că ”presiunile pentru a introduce subiectul pe ordinea de zi erau foarte mari, însă au utilizat toate mecanismele posibile, ortodoxe şi mai puţin ortodoxe, pentru a amâna dezbaterea”.
”Ulterior, a avut loc vizita comisarului european Valdis Dombrovskis. Discuţiile purtate cu Ilie Bolojan, cel care astăzi este intens contestat de PSD, au fost decisive şi au salvat, în mod real, fondurile europene ale României. Miliarde de euro au intrat în România datorită poziţiei ferme a lui Ilie Bolojan, care a garantat, cu propriul cuvânt, că actualii politicieni sunt serioşi, că vor implementa reformele asumate în faţa Comisiei Europene şi în programul de guvernare. La scurt timp, Parlamentul European a primit o scrisoare oficială din partea Comisiei Europene, prin care se preciza că nu se mai impune, deocamdată, organizarea dezbaterii, deoarece autorităţile din România, prin angajamentul ferm asumat de Ilie Bolojan, s-au obligat să reducă deficitul bugetar şi să realizeze ajustările economice necesare pentru continuarea procesului de absorbţie a fondurilor europene”, subliniază eurodeputatul liberal.
Potrivit lui Buda, pentru a putea corecta deficitul, au urmat creşteri de taxe şi impozite, suportate de populaţie.
”Iar acum, când se pune problema declanşării unui proces real de reformă în sistemul public, se inventează constant scuze nefondate pentru a amâna implementarea acestora”, adaugă liberalul.
Buda consideră că ”Ilie Bolojan nu poate face acest lucru de unul singur”.
”Şi mai ţineţi minte un lucru: Ilie Bolojan nu face nimic pentru el, ci pentru România. Aşa cum a făcut şi atunci când şi-a asumat funcţia de prim-ministru, într-un moment în care mulţi fugeau de această responsabilitate „ca dracul de tămâie”. În concluzie: Ilie Bolojan a salvat România şi fondurile europene, pentru ca noi toţi să beneficiem de investiţii. Însă vreau să punctez un lucru: procedura de suspendare a fondurilor este doar amânată şi poate fi reluată oricând”, menţionează Buda.