in ,

Arabia Saudită confirmă un atac asupra importantului oleoduct Est–Vest

Arabia Saudită confirmă un atac asupra importantului oleoduct Est–Vest

Arabia Saudită a confirmat atacuri asupra facilităţilor sale de petrol şi gaze, inclusiv asupra importantului oleoduct Est–Vest, a relatat agenţia de stat Saudi Press Agency, citând un oficial din Ministerul Energiei, informează CNN.

Relatarea, datată joi, nu precizează când a avut loc atacul.

CNN a informat anterior că imagini din satelit furnizate de Agenţia Spaţială Europeană arătau foc şi coloane mari de fum negru dens ridicându-se de la instalaţia esenţială de procesare Abqaiq a Saudi Aramco, după relatări privind un atac iranian de miercuri. Cauza incendiului observat în imaginea satelitară nu era clară.

Imaginea a fost realizată pe 8 aprilie, în jurul orei 10:00, ora locală (03:00 ET), la doar câteva ore după ce preşedintele SUA Donald Trump a anunţat un armistiţiu de două săptămâni între SUA şi Iran.

Instalaţia Abqaiq a Saudi Aramco, situată în estul Arabiei Saudite, este cea mai mare uzină de stabilizare a ţiţeiului din lume şi asigură aproximativ 5% din aprovizionarea globală cu petrol, potrivit companiei. Facilitatea reprezintă punctul de plecare pentru oleoductul Est–Vest.

Conducta, cu o lungime de 1.200 de kilometri, este una dintre cele două din regiune care ocolesc Strâmtoarea Ormuz, unde războiul din Iran a provocat perturbări semnificative ale comerţului.

CNN a solicitat un punct de vedere de la Saudi Aramco.

viewscnt

What do you think?

470 Points
Upvote Downvote

Written by

'Nu sunt victima lui Epstein', subliniază Melania Trump

‘Nu sunt victima lui Epstein’, subliniază Melania Trump

Oficiali iranieni au sosit la Islamabad pentru discuţii privind încetarea focului

Oficiali iranieni au sosit la Islamabad pentru discuţii privind încetarea focului