Alba: Un angajat al unei ferme, în vârstă de 40 ani, s-a înecat într-un bazin din incinta unităţii/ Trupul neînsufleţit a fost scos la mal de către scafandri – VIDEO

Un bărbat din judeţul Alba a murit, marţi, înecat într-un lac artificial din incinta unei ferme, în localitatea Gârbova, din judeţul Alba. Trupul neînsufleţit a fost adus la mal de către scafandri.

Intervenţia autorităţilor în acest caz a avut loc după ce o persoană a sunat la 112, anunţând că a observat un om într-un bazin de acumulare a apei, aflat în zona  localităţii Gârbova.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Câlnic. La faţa locului, acţionează pompierii în vederea extragerii persoanei”, au transmis oficialii Poliţiei Alba. 

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că incidentul s-a produs în incinta unei ferme, iar bărbatul decedat era angajat al fermei. Un coleg a observat că acesta se află în lacul artificial şi a anunţat autorităţile.

Trupul neînsufleţit a fost adus la mal în urma unei acţiuni care a durat aproximativ două ore.

Rusia ”dispreţuieşte eforturile de pace” printr-un atac nocturn masiv înaintea negocierilor de la Geneva, denunţă Sîbiga. Moscova a lansat 29 de rachete şi 396 de drone, potrivit Forţelor Aeriene ucrainene

Serie A: Arbitrul care l-a eliminat pe Pierre Kalulu la meciul Juventus – Inter Milano a fost ameninţat, poliţia îl îndeamnă să rămână acasă