O femeie în vârstă de 68 de ani, din Ploieşti, judeţul Prahova, a fost găsită moartă în casă, trupul neînsufleţit fiind în stare avansată de degradare. Ea avea un băiat şi o fată, iar cu fiul nu păstrase legătura, fiica, aflată în Italia, fiind cea care a anunţat autorităţile. Vecinii le-au declarat poliţiştilor că au crezut că este plecată şi internată la un azil.
Intervenţia poliţiştilor din Ploieşti a avut loc după ce luni seară, în jurul orelor 21.00, o femeie aflată în Italia a apelat autorităţile române sesizând că nu mai ştie nimic despre mama sa de foarte mult timp.
„În temeiul sesizării formulate, la imobilul de domiciliu al persoanei vizate a fost direcţionată o patrulă care a procedat la efectuarea de verificări specifice, în vederea stabilirii stării de fapt. Întrucât accesul în locuinţă nu a putut fi realizat, a fost solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care a procedat la pătrunderea în imobil prin forţarea uşii de acces. Cu ocazia pătrunderii în interiorul locuinţei, a fost identificat cadavrul unei persoane de sex feminin, aflat în stare avansată de descompunere”, informează, marţi, oficialii Poliţiei judeţene Prahova.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că femeia avea 68 de ani şi, în afară de fiica aflată în Italia, avea un fiu cu care nu păstrase legătura, deşi acesta locuieşte în Prahova. Vecinii acesteia nu au suspectat nimic, ei declarând că aveau impresia că femeia nu se mai află în locuinţa sa, ci la un cămin pentru vârstnici.
Anchetatorii suspectează că ea este moartă de foarte mult timp, cadavrul fiind într-o stare de descompunere atât de avansată încât se vedeau oasele.
Cercetările preliminare făcute la faţa locului nu au ridicat suspiciuni care să contureze ipoteza rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiuni, constatându-se totodată că uşa de acces era asigurată din interior.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru realizarea necropsiei şi stabilirea cauzei şi împrejurărilor decesului.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiunea de ucidere din culpă.


