Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a dispus, marţi, o serie de măsuri în contextul avertizării de ninsori abundente şi de viscol, începând de marţi seară, în Bucureşti şi în 12 judeţe din Muntenia şi Moldova. Astfel, printre altele, au fost convocate comisiile judeţene şi locale pentru situaţii de urgenţă din zonele aflate sub Cod portocaliu şi au fost activate grupele operative la nivel central şi local. De asemenea, se ia în calcul ipoteza închiderii preventive a porţiunilor de drum cu risc major de blocaj, iar acolo unde va fi necesar, locuitorii vor fi informaţi prin mesaje RO-ALERT. Potrivit DSU, vor fi limitate transferurile interclinice la cazurile strict urgente, iar serviciile de ambulanţă, administratorii drumurilor şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă vor coopera pentru a facilita accesul echipajelor medicale în siguranţă. Persoanele vulnerabile, gravidele aproape de termen şi pacienţii dializaţi vor fi monitorizaţi.
În contextul avertizărilor meteorologice de Cod Portocaliu pentru viscol şi ninsori abundente, de la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă au fost dispuse o serie de măsuri preventive şi operative, a informat, marţi, DSU.
Astfel, la nivel judeţean şi local, au fost convocate Comitetele pentru Situaţii de Urgenţă în judeţele aflate sub Cod Portocaliu, au fost activate grupele operative la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, se analizează închiderea preventivă a sectoarelor de drum cu risc major de blocaj, iar populaţia din zonele afectate va fi informată prin mesaje RO-ALERT, acolo unde situaţia o impune.
Potrivit sursei citate, la nivel central, s-a dispus activarea grupei operative la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi stabilirea şi executarea manevrei de forţe şi mijloace, prin IGSU, către judeţele aflate sub Cod Portocaliu, în funcţie de evoluţia situaţiei operative.
În ceea ce priveşte protejarea persoanelor vulnerabile, autorităţile au luat decizia monitorizării pacienţilor dializaţi şi a gravidelor aflate aproape de termen şi au dispus măsuri preventive de relocare/evacuare din timp, pentru a evita situaţii critice generate de blocaje rutiere, acolo unde situaţia o impune.
În domeniul medical şi al transporturilor, DSU a dispus limitarea transferurilor interclinice la cazurile strict urgente şi asigurarea cooperării între serviciile de ambulanţă, administratorii drumurilor şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, pentru facilitarea accesului echipajelor medicale în condiţii de siguranţă.
„Toate aceste activităţi se desfăşoară în cooperare cu structurile Ministerului Afacerilor Interne (Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră), cu instituţiile aflate în coordonarea DSU (IGSU şi IGAv), cu structurile aflate în coordonare operaţională (Serviciile de Ambulanţă, Unităţile de Primiri Urgenţe şi Serviciile Publice Salvamont), precum şi cu Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi autorităţile administraţiei publice locale. Prioritatea rămâne protejarea vieţii şi prevenirea situaţiilor în care intervenţia devine dificilă din cauza blocajelor generate de viscol”, mai precizează DSU.
De marţi seară, Capitala şi 12 judeţe din Muntenia şi Moldova se vor afla sub avertizare Cod portocaliu de ninsoare abundentă, intensificări puternice ale vântului şi viscol puternic, stratul de zăpadă urmând să aibă grosimi de până la 50 de centimetri. Precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori, vânt puternic, viscol şi polei vor fi semnalate în sud-estul Olteniei, sudul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, dar şi în Carpaţii Meridionali, în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi în Munţii Banatului, pentru toate aceste zone fiind emis Cod galben.


