Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă duminică seară că o aeronavă a companiei HiSky, care opera cursa pe ruta Bucureşti – Hurghada (Egipt), a semnalat activarea unui senzor de presurizare la nivelul cabinei. Comandantul aeronavei a decis revenirea la Aeroportul Internaţional Henri Coandă iar în prezent, aeronava survolează zona pentru reducerea greutăţii şi pregătirea în condiţii optime a aterizării. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISU BIF) a fost notificat şi a activat planul de intervenţie preventivă la nivelul aeroportului
”În această seară, o aeronavă a companiei HiSky, care opera cursa pe ruta Bucureşti – Hurghada (Egipt), a semnalat activarea unui senzor de presurizare la nivelul cabinei. Comandantul aeronavei a decis, conform procedurilor standard de siguranţă, revenirea la Aeroportul Internaţional Henri Coandă. În prezent, aeronava survolează zona pentru reducerea greutăţii şi pregătirea în condiţii optime a aterizării. Durata estimată a acestei manevre este de aproximativ o oră”, arată ministrul Sănătăţii, într-o postare pe Facebook.
La bord se află 180 de pasageri şi 6 membri ai echipajului.
Potrivit ministrului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISU BIF) a fost notificat şi a activat planul de intervenţie preventivă la nivelul aeroportului.
La faţa locului sunt mobilizate: 10 autospeciale de stingere cu apă şi spumă (ASAS), 1 autospecială pentru descarcerare (AScM), echipaje de salvatori, 4 echipaje SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM) şi 2 ambulanţe SABIF.
”Măsurile sunt strict preventive, conform protocolului aplicabil în astfel de situaţii, pentru a asigura un răspuns rapid în eventualitatea unei necesităţi medicale sau tehnice. Monitorizǎm atent situaţia. Vom reveni cu informaţii actualizate pe măsură ce acestea vor fi disponibile. Siguranţa pasagerilor şi a echipajului reprezintă prioritatea absolută”, arată ministrul.


