Şase nave au făcut cale întoarsă în urma blocadei din Strâmtoarea Ormuz, afirmă armata americană. 10.000 de soldaţi americani sunt implicaţi în operaţiune

Nicio navă nu a reuşit să treacă de blocada navală americană a porturilor şi zonelor de coastă ale Iranului, iar şase nave comerciale au respectat ordinele de a se întoarce, a anunţat marţi armata americană, oferind primele detalii despre o acţiune începută cu o zi în urmă, ordonată de preşedintele Donald Trump după eşuarea negocierilor de pace dintre SUA şi Iran, relatează Reuters.

Armata SUA a declarat că blocada, care a început luni, se va aplica doar navelor care se îndreaptă spre sau dinspre Iran, inclusiv tuturor porturilor iraniene din Golful Persic şi Golful Oman.

„În primele 24 de ore, nicio navă nu a reuşit să treacă de blocada SUA, iar şase nave comerciale s-au conformat instrucţiunilor forţelor americane de a se întoarce pentru a reintra într-un port iranian din Golful Oman”, a declarat Comandamentul Central al armatei americane (CENTCOM) într-un comunicat.

Peste 10.000 de militari americani, mai mult de o duzină de nave de război şi zeci de avioane au asigurat aplicarea blocadei, precizează comunicatul.

„Blocada este aplicată în mod imparţial navelor tuturor naţiunilor care intră sau părăsesc porturile şi zonele de coastă iraniene”, spune CENTCOM.

Într-o notă trimisă luni marinarilor cu privire la blocadă, armata SUA a declarat: „Orice navă care intră sau iese din zona blocată fără autorizaţie este supusă interceptării, devierii şi capturării”.

Nota de luni preciza că blocada va include întreaga coastă a Iranului, dar transporturile umanitare, inclusiv alimente, provizii medicale şi alte bunuri esenţiale, vor fi permise, sub rezerva inspecţiei.

Trump a anunţat blocada în urma eşecului negocierilor din weekend menite să pună capăt războiului de şase săptămâni dintre SUA şi Israel cu Iranul.

Preţurile petrolului au sărit din nou peste 100 de dolari pe baril, înainte de a scădea marţi, pe fondul speranţelor privind continuarea negocierilor.

Experţii au declarat pentru Reuters că blocada este o acţiune militară majoră, de durată nedeterminată, care ar putea declanşa noi represalii din partea Teheranului şi ar putea pune o presiune enormă asupra unui armistiţiu deja fragil.

Agenţia britanică pentru operaţiuni comerciale maritime a declarat luni că a fost informată cu privire la restricţiile maritime, dar i s-a comunicat că „navelor neutre” aflate în prezent în porturile iraniene li s-a acordat o perioadă de graţie pentru a pleca.

Blocada sporeşte incertitudinea cu privire la modul în care navele vor tranzita Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă crucială utilizată pentru transportul unei cincimi din rezervele mondiale de petrol şi gaze.

Ameninţările Iranului la adresa transportului maritim au determinat o creştere vertiginoasă a preţurilor globale la petrol, cu aproximativ 50%, de când SUA şi Israelul au declanşat războiul, pe 28 februarie.

Eforturile în cadrul blocadei din Strâmtoarea Ormuz nu vor reveni Gărzii de Coastă a SUA, cel puţin pentru moment, a declarat un oficial american pentru Reuters. În parte, a spus oficialul, deoarece cele şase nave ale Gărzii de Coastă care se aflau în Orientul Mijlociu au fost trimise în Asia în primele zile ale războiului.

Mii de lovituri militare americane au slăbit grav armata iraniană. Dar analiştii spun că Teheranul a ieşit din conflict ca o problemă supărătoare pentru Washington, cu o conducere mai intransigentă şi o rezervă ascunsă de uraniu puternic îmbogăţit.

viewscnt

Incendiu bloc social/ Constanța: Nouă persoane au rămas internate la spital; un rănit e în stare foarte gravă

Macron va organiza o conferinţă telefonică cu lideri din UE pe tema interzicerii reţelelor sociale pentru minori