Preşedintele CNAS anunţă economii de peste 66 milioane de lei, prin reducerea personalului, reducerea funcţiilor de conducere şi realizarea de comasări în 73 de structuri: Orice reducere suplimentară de personal ar expune sistemul unor riscuri majore

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, anunţă, luni seară, că instituţia a făcut, în ultimii doi ani, economii anuale de 66 de milioane de lei, fiind pus în aplicare un plan de eficientizare a activităţii în acelaşi timp cu reducerea costurilor. CNAS şi-a redus funcţiile de conducere şi a comasat 73 structuri. În aceste condiţţii, Moldovan susţine că orice reducere suplimentară de personal ar expune sistemul unor riscuri majore.

”Performanţa unei instituţii publice se măsoară cu cifrele în faţă, iar indicatorii CNAS arată că sistemul public de asigurări sociale de sănătate e mai bine administrat decât în anii precedenţi şi gestionează mai chibzuit banii asiguraţilor. Numai în ultimii doi ani, în baza Legii 296/2023, CNAS şi-a redus funcţiile de conducere de la 12% la 8%, a comasat 73 structuri de la nivelul CNAS şi CAS şi a diminuat personalul, generând economii anuale de peste 66,6 milioane lei”, a transmis, luni seară, dr. Horaţiu-Remus Moldovan, preşedintele CNAS, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, cu aproape 28% mai puţini angajaţi faţă de anul 2008, sistemul administrează în prezent un volum de servicii medicale de peste 11 ori mai mare şi are o expunere financiară de peste opt ori mai ridicată.

”În acelaşi timp, cheltuielile de administrare reprezintă doar 0,84% din buget, iar cele de personal doar 0,59%, mult sub pragul maxim legal de 3%. Cu alte cuvinte: CNAS este un exemplu că eficienţa administrativă stă în decizii corecte, luate din timp, aplicate unitar şi cu impact pe termen lung”, a mai tgransmis Moldovan.

Preşedintele CNAS apreciază că sunt costuri minime de funcţionare raportate la volumul fondurilor gestionate.

”În această situaţie, orice reducere suplimentară de personal ar putea genera economii marginale, însă ar expune sistemul unor riscuri majore. O eroare necontrolată sau o fraudă de doar 1% din bugetul FNUASS ar însemna o pierdere de aproximativ 160 milioane euro anual, de peste zece ori mai mult decât economiile estimate”, a mai transmis Horaţiu Moldovan.

Acesta afirmă că este conştient de aşteptările asiguraţilor, iar măsurile de eficientizare care se pun în aplicare urmăresc să consolideze rezultatele de până acum.

 

Comisia Europeană îşi propune modificarea Directivei 633/ 2019 referitoare la practicile comerciale neloiale – Florin Barbu, patru propuneri ”încât să putem echilibra piaţa, iar producătorii şi fermierii să aibă acces cu produse la raft”

UPDATE – Vrancea: Bărbat de 31 de împuşcat accidental / Victima a murit / Incidentul, produs la domiciliul unui bărbat care intenţiona să vândă arma – FOTO