Câştigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, anunţă marţi că a avut o nouă discuţie telefonică „importantă” cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, convenind că deblocarea fondurilor europene îngheţate în perioada guvernării lui Viktor Orban reprezintă „prioritatea absolută”.
„Am purtat o nouă discuţie telefonică importantă cu Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene. Am convenit că eliberarea fondurilor europene în valoare de multe mii de miliarde de forinţi, care revin poporului maghiar, dar care au fost îngheţate din cauza corupţiei guvernului Orbán, reprezintă prioritatea absolută”, a scris Peter Magyar pe Facebook.
„Comisia Europeană va colabora strâns cu noul guvern maghiar pentru a obţine rezultate în termenul extrem de scurt şi pentru ca poporul maghiar să poată beneficia cât mai curând de fondurile de dezvoltare ale UE care i se cuvin”, spune Magyar că l-a asigurat Ursula von der Leyen.
Viitorul premier să asigurări că deciziile politice necesare în interesul poporului, instituţiilor şi companiilor maghiare vor fi luate deja de guvernul TISZA, pe baza mandatului fără precedent acordat la 12 aprilie.
La rândul său, Ursula von der Leyen a scris pe X că este „un moment important pentru poporul maghiar” şi că a discutat cu viitorul premier despre „priorităţile imediate”: restabilirea statului de drept, realinierea la valorile europene comune, reforme pentru a valorifica oportunităţile oferite de investiţiile europene.
„Ungaria s-a întors în inima Europei, acolo unde i-a fost întotdeauna locul. Trebuie să acţionăm rapid pentru a restabili, a ne realinia şi a reforma”, punctează preşedinta Comisiei Europene.



