Preşedintele Donald Trump ţine, marţi seara, la ora 21:00, ora Washingtonului, discursul despre Starea Uniunii, fiind de aşteptat să promoveze acordurile de pace încheiate pe plan internaţional şi creşterile de pe piaţa bursieră, dar totodată să abordeze decizia Curţii Supreme privind tarifele. Guvernatorul Virginiei, Abigail Spanberger, va prezenta răspunsul democraţilor, o parte din aceştia boicotând discursul preşedintelui.
President Donald J. Trump’s 2026 State of the Union Address
— The White House (@WhiteHouse)
Convoiul prezidenţial al lui Donald Trump a ajuns la Capitoliul SUA cu aproximativ 20 de minute mai devreme de ora programată.
. HAS ARRIVED AT THE CAPITOL FOR THE STATE OF THE UNION
— Rapid Response 47 (@RapidResponse47)
Nu există o limită de timp pentru durata discursului privind starea naţiunii, care începe la ora locală 21:00 (4:00 ora României, miercuri). Trump a declarat deja că discursul său va fi unul lung, ceea ce ar putea fi semnificativ, având în vedere că discursul său de anul trecut a durat aproximativ o oră şi 40 de minute. Deşi discursul de anul trecut nu a fost, din punct de vedere tehnic, un discurs privind starea naţiunii, el a doborât recordul fostului preşedinte Bill Clinton în ceea ce priveşte durata discursului adresat Congresului. În 2000, Clinton stabilise un record cu cel mai lung discurs despre starea Uniunii, care a durat aproape o oră şi 29 de minute.
Cu toate acestea, Trump nu a rămas cu mult în urma lui Clinton în ceea ce priveşte astfel de discursuri. Primul său discurs despre starea naţiunii din 2018 a durat o oră şi 20 de minute; discursul din 2019 a durat o oră şi 22 de minute, iar cel din 2020 a durat o oră şi 18 minute, scrie Reuters.
Cel mai scurt discurs despre starea naţiunii a fost cel al lui Ronald Reagan din 1986, care a durat aproximativ 31 de minute, potrivit site-ului web al Congresului.


