Actorul american Tom Hanks îl va interpreta pe Abraham Lincoln în cinema

Actorul american Tom Hanks îl va interpreta pe cel de-al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite, Abraham Lincoln, într-un film regizat de Duke Johnson, adaptat după romanul „Lincoln la Bardo” de George Saunders.

Conform publicaţiei americane Deadline, acest film, care va combina animaţia şi acţiunea reală, va relata unul dintre cele mai dureroase şi intime momente din viaţa lui Lincoln: moartea fiului său în vârstă de 11 ani, Willie, în 1862, în timpul Războiului Civil.

Filmările sunt programate să aibă loc la Londra. Fidelă spiritului romanului lui George Saunders – care a câştigat Premiul Booker în anul publicării, în 2017 – intriga filmului este aşteptată să se concentreze asupra nopţii în care preşedintele american a vizitat mormântul fiului său şi să exploreze tema bardo-ului, spaţiul intermediar dintre viaţă şi moarte, împrumutat din tradiţia budistă.

Proiectul, care urmează să fie filmat la Londra, va fi regizat de Duke Johnson (Anomalisa) şi coprodus de Tom Hanks. Nu au fost încă anunţate o dată oficială de lansare sau distribuţia completă.

Percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, într-un dosar care vizează înşelăciuni în domeniul pariurilor sportive/ Persoane din cadrul unui club de fotbal, inclusiv jucători, ar fi influenţat şi alterat rezultate ale unor partide din Liga a III-a – VIDEO

Aflat în China, cancelarul Friedrich Merz transmite că Germania doreşte o cooperare economică bilaterală mai profundă şi mai echitabilă