Un posibil impact de glonţ a fost descoperit pe fuzelajul unui avion al companiei American Airlines care făcea legătura între Medellín, în Columbia, şi Miami, relatează miercuri presa americană. Compania aeriană a declarat că echipele sale au identificat „o perforaţie” în exteriorul aeronavei în timpul unei inspecţii de rutină la întoarcerea sa la Miami, a precizat canalul ABC News, preluat de AFP.
„Aparatul a fost imediat retras din serviciu pentru inspecţii şi reparaţii suplimentare. Vom colabora îndeaproape cu toate autorităţile competente pentru a investiga acest incident”, a declarat compania aeriană într-un comunicat transmis postului american.
Perforaţia a fost descoperită în aripa dreaptă a aeronavei, potrivit canalului CBS News. Nu s-au înregistrat răniţi, iar avionul nu a întâmpinat probleme tehnice în timpul zborului, a subliniat compania.
Conform datelor site-ului specializat Flightradar24, Boeing-ul 737 MAX 8 în cauză a efectuat un zbor de la Miami la Medellín duminică, apoi de la Medellín la Miami luni dimineaţă.
Luni seara, avionul a plecat fără pasageri spre Dallas, unde se află sediul central al American Airlines, pentru reparaţii complete, potrivit companiei aeriene.
Potrivit ABC News, autorităţile spun că se concentrează asupra unui grup criminal care se află în spatele acestui incident, dar nimic nu este concludent.
Medellin este al doilea oraş ca mărime din Columbia şi deşi cândva a fost sediul cartelului de droguri condus de celebrul Pablo Escobar, în prezent este considerat un oraş mai sigur decât oraşe americane precum Baltimore, Detroit şi New Orleans.
În noiembrie 2024, Statele Unite au interzis toate zborurile civile către Haiti timp de o lună, după ce trei avioane au fost ţinta unor tiruri.


