Elizabeta Samara s-a luptat miercuri până la capăt împotriva numărului 1 mondial, Sun Yingsha, meci în urma căruia a fost eliminată din proba de simplu la Singapore Smash 2026, în turul al doilea.
Românca (#43 mondial) a întâlnit-o pe principala favorită a tabloului, Sun Yingsha (China), vicecampioana olimpică en titre, iar cele două sportive au oferit momente de joc de nivel înalt de-a lungul celor patru seturi disputate pe masa principală.
Surprinsă în primul set, pe care l-a pierdut, Elizabeta Samara a revenit în joc cu combinaţii de lovituri pe măsură şi mingi plasate cu precizie în jumătatea adversarei, iar prin dinamismul arătat la masă a egalat situaţia la seturi, 1-1.
Setul al treilea a fost marcat de câteva intervenţii ale arbitrilor, peste care cele două sportive au trecut cu fair-play, pentru a continua meciul jucat la intensitate maximă şi cu puncte spectaculoase aplaudate de cei din sală.
Totuşi, finalul ultimelor două seturi nu au mai fost controlate de tricoloră, care a cedat, scor 1-3 (4-11, 11-9, 8-11, 5-11).
În prima rundă a tabloului principal, componenta lotului naţional al României a eliminat-o pe Loy Ming Ying (Singapore), scor 3-1 (11-8, 9-11, 11-8, 11-7).


