Atacantul Kylian Mbappe, căpitanul selecționatei de fotbal a Franței, a afirmat că posibilitatea de a juca la Real Madrid, club căruia i s-a alăturat în sezonul 2024-2025, reprezintă pentru el ‘un dar de la Dumnezeu’, informează EFE.
Într-un interviu acordat revistei GQ, ale cărei coperți din aprilie și mai vor avea imaginea fostului jucător al lui Paris Saint-Germain, Mbappe discută despre Real Madrid, Cupa Mondială 2026, pe care o va aborda cu naționala țării sale și strategia sa de joc, printre alte subiecte.
Fotbalistul parizian, în vârstă de 27 de ani, s-a arătat fericit când a fost întrebat despre situația sa actuală la Real Madrid.
‘Pentru mine, (Real Madrid) este ca un dar de la Dumnezeu. Să am ocazia să-mi trăiesc pasiunea, să joc în cele mai bune meciuri, să fiu la cel mai bun club din lume. Sunt întotdeauna foarte recunoscător că sunt pe teren, că mă trezesc în fiecare dimineață pentru a face ceea ce mă face fericit’, afirmă el.
Mbappe spune că a juca pe stadionul Santiago Bernabeu din capitala Spaniei este ca și cum ai ‘păși pe cel mai bun teren din lume, într-o țară care, din punct de vedere fotbalistic, este una dintre cele mai bune din lume’.
Atacantul internațional, campion mondial cu Franța în 2018, recunoaște că o Cupă Mondială este un moment special și vorbește despre așteptările Les Bleus pentru ediția din acest an, care se va desfășura în Statele Unite, Mexic și Canada.
‘Câștigăm împreună prin consecvență și mentalitate. Avem multă ambiție, dar și umilința de a ști că nimic nu este garantat’, afirmă Mbappe, desemnat cel mai bun tânăr jucător al Mondialului din 2018, găzduit de Rusia, la care a marcat patru goluri.
Câștigătorul a numeroase trofee interne cu Paris Saint-Germain, al Supercupei Europei și al Cupei Intercontinentale cu Real Madrid, precum și al Ligii Națiunilor – pe lângă Cupa Mondială – cu selecționata Franței, Mbappe este considerat unul dintre cei mai bun fotbaliști din lume în prezent, dar rămâne precaut și insistă că ‘cel mai greu lucru nu este să ajungi acolo, ci să rămâi acolo și să continui să te perfecționezi’.
‘O carieră nu se desfășoară niciodată exact așa cum ți-o imaginezi. Există lucruri pe care le controlezi și altele pe care nu le poți controla. Astăzi sunt în mediul la care visam în copilărie’, mărturisește el.
”În zilele noastre, talentul nu este suficient. Ceea ce face diferența este consecvența’, subliniază Mbappe, care concluzionează că ”fotbalul nu este doar ceea ce faci cu mingea”, ci și ”tot ceea ce îl înconjoară: echipa, consecvența, responsabilitățile’.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


